Comisia juridică a adoptat un amendament care prevede că Avocatul Poporului ar urma să primească, cumulat, pensia de serviciu şi indemnizaţia

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a adoptat marţi un amendament care prevede că Avocatul Poporului sau foste persoane care au ocupat aceeaşi funcţie ar urma să primească, cumulat, pensia de serviciu şi indemnizaţia, scrie News.ro.
Economica.net - mar, 29 mai 2018, 15:21
Comisia juridică a adoptat un amendament care prevede că Avocatul Poporului ar urma să primească, cumulat, pensia de serviciu şi indemnizaţia

Amendamentul face parte dintr-un proiect legislativ iniţiat în luna februarie de deputaţii PSD Florin Iordache, Şerban Nicolae pentru modificarea şi completarea Legii nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatului Poporului, potrivit News.ro.

„Avocatul Poporului precum şi persoanele care au exercitat funcţia de Avocat al Poporului, îndeplinind condiţiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituţională la data pensionării sau recalculării pensiei anterior acordate, beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale. Pensia de serviciu poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”, se arată în amendamentul adoptat de Comisie.

Senatul a adoptat, pe 27 iunie anul trecut, cu majoritate de voturi, modificările la Legea de organizare şi funcţionare a Avocatului Poporului, potrivit cărora persoana care va îndeplini această funcţie va avea rang şi indemnizaţie de ministru şi pensie egală cu a judecătorilor de la Curtea Constituţională (CCR).

Actul normativ prevedea că „funcţia de Avocat al Poporului este asimilată ca rang şi salarizare cu funcţia de ministru.

În ceea ce priveşte pensia Avocatului Poporului, legea în noua formă prevede că acesta „beneficiază de pensie calculată şi stabilită în aceleaşi condiţii cu cea a judecătorilor Curţii Constituţionale (…) Pensia de serviciu astfel stabilită poate fi cumulată cu indemnizaţia pentru mandatul în curs de exercitare”.

Actul normativ prevede şi faptul că pensia de serviciu a Avocatului Poporului se actualizează ori de câte ori se majorează indemnizaţia brută lunară a judecătorilor de la Curtea Constituţională, iar dacă în urma actualizării rezultă o pensie de serviciu mai mică, Avocatul Poporului îşi păstrează pensia aflată în plată.

Te-ar mai putea interesa și
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil că doar jumătate au RCA”
EXCLUSIV Vehiculele din România care au speriat Europa. Două din zece TIR-uri fac accident, de trei ori cât media: „Probabil ...
Vehiculele din România care au speriat Europa. Suntem una dintre țările cele mai dezvoltate din punctul de vedere al numărului firmelor de transport rutier de marfă, un lucru bun pentru......
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui își revine după scăderea din 2025. Cererea este puternică și intern, și la export
Industria cărnii de pui ar putea reintra pe un trend ascendent după scăderile din 2025, arată un studiu realizat de Departamentul ...
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. În doar o săptămână, a vândut 1,5% din consumul României pe un an
Cărbunele românesc, nou succes: CE Oltenia a vândut din nou energie bandă cu livrare tot anul viitor, la preț mare. ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică pe bază de cărbune, a reușit să ...
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, ...