Ministrul Transporturilor despre podul de cale ferată dărâmat în judeţul Braşov: Era sub monitorizare

Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a declarat luni, în judeţul Buzău, că podul de cale ferată ce s-a prăbuşit în râul Tărlung şi care asigura legătura între Braşov şi Întorsura Buzăului era 'sub monitorizare'.
Economica.net - lun, 02 iul. 2018, 13:57
Ministrul Transporturilor despre podul de cale ferată dărâmat în judeţul Braşov: Era sub monitorizare

‘Podul care s-a dărâmat, acesta era sub monitorizare, traversarea trenului s-a făcut cu pilotaj, iar după ce s-a făcut traversarea au fost instituite măsuri de restricţionare a traficului’, a declarat Şova, aflat cu premierul Viorica Dăncilă şi alţi miniştri în judeţul Buzău pentru a evalua pagubele produse de inundaţii.

Referitor la riscul existent în condiţiile în care podul s-a prăbuşit la scurt timp după ce pe el a circulat un tren cu călători, ministrul Transporturilor a spus: ‘Sigur că a existat un risc, dar acest risc la momentul în care s-a făcut traversarea nu a fost evaluat ca fiind iminent’.

Conform lui Lucian Şova, dacă se întâmpla un astfel de ‘eveniment nedorit’, strict juridic răspundea cine avea în administrare respectivul sector.

‘Strict juridic, răspundea cine avea în administrare acel sector, însă niciodată nu am privit lucrurile aşa, la nivelul companiei şi ministerului, tot ce ţine de responsabilităţi, dacă nu neapărat legale, unele chiar morale, le tratăm cu maximă atenţie. Acea traversare a fost făcută sub pilotaj, iar după acea traversare s-a şi luat măsura instituirii, pentru că la câteva ore urma un alt tren’, a afirmat Şova.

El a adăugat că ministerul Transporturilor are un ‘inventar cu privire la aceste structuri şi ele au fost monitorizate cu atenţie’.

‘Acel sector de cale ferată făcea parte dintr-o zonă neinteroperabilă, nu era în mod direct în responsabilitatea CFR Infrastructură, însă cu toate acestea cei de la CFR infrastructură au ţinut în permanenţă legătura cu operatorul privat care are în concesiune acel sector, va trebui să avem o evaluare, este vorba şi de condiţii contractuale privind exploatarea acelui segment de cale ferată, şi să găsim soluţia pentru a repune în circulaţie trenul sau măcar pentru a reface o legătură de transport între localităţile care sunt izolate astăzi’, a declarat Lucian Şova.

Te-ar mai putea interesa și
Pas major pentru Digi în Belgia: câștigă licitația Poștei în fața concurenței și va vinde abonamente în 655 de oficii poștale
Pas major pentru Digi în Belgia: câștigă licitația Poștei în fața concurenței și va vinde abonamente în 655 de ...
Operatorul de telecomunicații DIGI va vinde în curând abonamente de telefonie mobilă și internet în toate cele 655 de oficii poștale ale Bpost din Belgia, au anunțat cele două companii....
Picaj la bursă. BVB a pierdut 2,5 miliarde de lei din capitalizare
Picaj la bursă. BVB a pierdut 2,5 miliarde de lei din capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut în această săptămână aproape 2,46 miliarde de lei la capitalizare, în timp ...
O dronă rusă a lovit în Cernobîl. Ținta: un depozit de combustibil nuclear
O dronă rusă a lovit în Cernobîl. Ținta: un depozit de combustibil nuclear
O dronă rusă a lovit o facilitate de depozitare pentru combustibil nuclear uzat în apropiere de centrala dezafectată ...
Surpriză în Parlament. PSD, PNL și USR au votat împreună pentru 92% din legi, după moțiunea PSD-AUR care l-a demis pe Bolojan
Surpriză în Parlament. PSD, PNL și USR au votat împreună pentru 92% din legi, după moțiunea PSD-AUR care l-a demis ...
Consensul între PSD, PNL și USR a continuat să existe și după demiterea premierului Ilie Bolojan chiar de către PSD ...