Străinii se pot angaja mai ușor în România. Guvernul a simplificat condițiile

Guvernul a aprobat, prin ordonanţă de urgenţă, simplificarea condiţiilor generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Economica.net - J, 19 iul. 2018, 14:20
Străinii se pot angaja mai ușor în România. Guvernul a simplificat condițiile

„În ceea ce priveşte modificările venite de la Ministerul Afacerilor Interne în legislaţia privitoare la regimul străinilor este, de fapt, o simplificare a condiţiilor generale pentru eliberarea avizului de angajare a străinilor. În momentul în care un angajator dorea să încadreze în muncă o persoană care nu avea cetăţenia română trebuia şi trebuie în continuare să îndeplinească mai multe condiţii. Între acestea una dintre ele era ca în ultimii trei ani de la momentul depunerii cererii să nu fi fost sancţionat acel angajator pentru încălcarea legislaţiei în această materie a încadrării în muncă a străinilor. Termenul acesta de trei ani a fost redus la şase luni, pentru că s-a considerat că este mult mai rezonabil, trei ani era un termen mult prea lung”, a explicat Barbu, la Palatul Victoria. 

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, deschide un magazin Momax într-un oraş din Transilvania şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, arată anunţul de angajare consultat de Economica.net....
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat din Bundestag, după ce a devenit tată prin intermediul unei mame surogat
Scandal politic în Germania. Jens Spahn, un aliat al cancelarului Merz, demisionează de la conducerea grupului creștin-democrat ...
Jens Spahn, liderul grupului parlamentar al blocului conservator din Bundestag şi unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ...
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai scump decât cel al Argentinei
Care e valoarea de piață a echipelor din finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026? Lotul Spaniei este semnificativ mai ...
Nici Franţa, nici Anglia, cele două echipe naţionale cu cea mai mare valoare de piaţă, nu se află în finala Cupei ...
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul țării
Minsitrul german de Interne avertizează cu privire la riscurile foarte mari de comitere a unor atentate teroriste pe teritoriul ...
Ministrul german de Interne Alexander Dobrindt a avertizat în privinţa unor posibile atacuri pe teritoriul ţării, afirmând ...