Care a fost reacția șefului Fondului de Garantare în urma perchezițiilor

Investigaţia care se desfăşoară la fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri trebuie văzută ca un demers de identificare şi eradicare a unor practici contrare principiilor de loialitate, bună-credinţă şi corectitudine pe care câţiva dintre angajaţii instituţiei se presupune ca le-au utilizat în raport cu clienţii şi colaboratorii FNGCIMM, şi faţă de care am arătat dintotdeauna toleranţă zero, afirmă directorul general al Fondului, Alexandru Petrescu.
Economica.net - J, 19 iul. 2018, 15:10
Care a fost reacția șefului Fondului de Garantare în urma perchezițiilor

Acesta subliniază că investigaţia vizează activitatea Fondului desfăşurată pe o perioadă mai îndelungată de timp, şi în speţă pe cea subsumată Programului Prima Casa, anchetă fiind în prezent în plină desfăşurare.

„În context, în calitate de director general al acestei instituţii aş dori să-i asigur pe toţi clienţii şi colaboratorii noştri că am luat toate măsurile necesare pentru ca activitatea FNGCIMM să continue să se desfăşoare în parametrii obişnuiţi, iar implementarea proiectelor şi programelor aflate în curs de derulare să se realizeze în graficul stabilit, punând în acelaşi timp la dispoziţia instituţiilor implicate în anchetă toate informaţiile şi documentele necesare pentru ca aceasta să se desfăşoare în condiţii optime”, a precizat Alexandru Petrescu.

Acesta a adăugat că transparentizarea şi digitalizarea sistemelor de procesare a operaţiunilor de acordare a garanţiilor a reprezentat şi reprezintă o prioritate a mandatului său la conducerea instituţiei, având ca scop final, pe de o parte, optimizarea serviciilor pe care FNGCIMM le oferă clienţilor săi, iar, pe de altă parte, preîntâmpinarea unor acţiuni care pot fi încadrate în zona unor suspiciuni de infracţiuni.

„Menţionez că trebuie să se facă o disociere clară între ceea ce reprezintă instituţia FNGCIMM, majoritatea personalului şi activitatea sa, oferind un parteneriat solid clienţilor şi partenerilor săi, şi această situaţie punctuală care, am convingerea că, în perioada următoare, îşi va găsi soluţionarea”, a mai spus Petrescu.

Procurorii Parchetului General au efectuat joi percheziţii la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM, în legătură cu programul „Prima Casă”, au declarat pentru AGERPRES, surse judiciare.

Procurorii Parchetului General şi poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din IGPR efectuează percheziţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, şi la domiciliile mai multor angajaţi, cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie.

Potrivit unui comunicat al PG, din materialul probator administrat până în prezent s-a stabilit faptul că persoanele cercetate obişnuiesc să condiţioneze urgentarea îndeplinirii actelor ce intră în îndatoririle lor de serviciu de primirea unor sume de bani.

Vor fi puse în aplicare opt mandate de aducere pe numele suspecţilor, urmând a fi audiaţi şi aproximativ 60 de martori.

Concomitent, cu sprijinul specialiştilor din cadrul ANAF – Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, vor fi efectuate controale fiscale şi verificări de specialitate la o societate comercială deţinută de una dintre angajatele cercetate şi pentru stabilirea fluxurilor financiare aferente sumelor de bani obţinute ilegal de personale implicate în mecanismul infracţional.

Parchetul General precizează că aceste acţiuni vizează şi un subofiţer din cadrul unei unităţi militare din Bucureşti, cercetările faţă de acesta fiind realizate distinct, de către procurori de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti.

Echipele participante la operaţiune sunt constituite din poliţişti din cadrul IGPR – Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice, Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Institutul Naţional de Criminalistică, poliţişti de la DGPMB şi IPJ Ilfov – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Te-ar mai putea interesa și
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, arată Sky News. Datele de până acum indică o defecțiune......
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...