Dosarele de mare corupţie vor fi verificate de Inspecţia Judiciară, până la finalul anului

Inspecţia Judiciară a anunţat, vineri, că va verifica, până la finalul anului, dosarele de mare corupţie şi cele mai vechi de zece ani, la toate instanţele. De asemenea, se va verifica termenul de redactare a hotărârilor şi activitatea magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie News.ro.
Economica.net - vin, 20 iul. 2018, 10:51
Dosarele de mare corupţie vor fi verificate de Inspecţia Judiciară, până la finalul anului

Inspecţia Judiciară a anunţat, vineri, că va efectua, până la finalul anului, controale de fond la câteva instanţe din ţară, dar şi controale tematice la toate instanţele, scrie News.ro.

Controalele tematice vizează activitatea magistraţilor-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, respectarea termenelor legale de redactare a hotărârilor judecătoreşti, dosarele mai vechi de 10 ani şi dosarele de mare corupţie.

Controale de fond vor avea loc la Judecătoria Sibiu, Judecătoria Turda, Judecătoria Târgu Mureş, Tribunalul Sibiu, Tribunalul Cluj şi Curtea de Apel laşi.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, arată Sky News. Datele de până acum indică o defecțiune......
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...