Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020: De când pot fi depuse cererile

Solicitările de finanţare pentru tinerii fermieri şi pentru dezvoltarea fermelor mici prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 pot fi depuse începând de la 1 august 2018, fondurile totale disponibile ridicându-se la 62,5 milioane de euro, se arată într-un comunicat al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.
Economica.net - J, 26 iul. 2018, 14:48
Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020: De când pot fi depuse cererile

Intervalul de primire a cererilor de finanţare este cuprins între 1 august 2018, ora 9:00, şi 31 decembrie 2018, ora 16:00.

„Tinerii fermieri şi fermele mici sunt doi piloni importanţi care pot susţine dezvoltarea durabilă a mediului rural românesc. Având în vedere că nevoia de fonduri europene este mult mai mare decât alocarea pe care o avem la dispoziţie, am stabilit împreună cu Autoritatea de Management pentru PNDR praguri de calitate lunare, astfel încât să putem finanţa cele mai bune proiecte. Dorim să prioritizăm acele planuri de afaceri care au şanse mari să se materializeze în investiţii ce se pot dezvolta pe termen lung. Aşa cum am afirmat şi cu alte ocazii, lansăm în acest an ultimele apeluri de primire a proiectelor pentru tinerii fermieri şi le recomand tuturor solicitanţilor să completeze cu atenţie cererile de finanţare şi, ulterior, să respecte cu stricteţe planul de afaceri pentru care au primit finanţarea PNDR”, a precizat directorul general al AFIR, Adrian Chesnoiu.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020: 11 milioane euro, pentru 2018

Alocarea financiară disponibilă tinerilor fermieri în sesiunea 2018, prin sM 6.1, este de 11 milioane de euro. Primul prag de calitate lunar (aferent perioadei 1 – 31 august 2018) este de 90 de puncte şi scade treptat până la pragul minim de depunere de 25 de puncte, în intervalul 1 – 31 decembrie 2018, cu încadrare în alocarea bugetară.

Fondurile alocate în sesiunea 2018 prin sM 6.3 pentru investiţii în dezvoltarea fermelor mici sunt în valoare de 51,5 milioane de euro, din care 3,71 milioane de euro sunt disponibili solicitanţilor din teritoriul ITI – Delta Dunării. Pragul de calitate pentru prima etapă lunară (1 – 31 august 2018) este de 55 de puncte şi scade până la pragul minim de 15 puncte, în perioada 1 – 31 decembrie 2018.

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 : Documentația, depusă online

Întocmirea cererilor de finanţarea se realizează conform Ghidului solicitantului şi a anexelor aferente acestuia, disponibile gratuit pe www.afir.info, la secţiunea „Investiţii PNDR” iar depunerea documentaţiei se realizează on-line, pe pagina oficială de internet a Agenţiei. Depunerea cererilor de finanţare se poate opri înainte de termenul limită (31 decembrie 2018, ora 16:00), dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse (care au un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate) atinge plafonul de 200% din alocarea sesiunii.

În primele cinci zile calendaristice ale etapelor de depunere nu se aplică această prevedere şi sesiunea rămâne deschisă chiar dacă suma alocată a fost epuizată.

Te-ar mai putea interesa și
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, arată Sky News. Datele de până acum indică o defecțiune......
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...