Brexit: Doar Putin s-ar bucura de absenţa unui acord cu UE – ministrul de externe britanic

Doar preşedintele rus Vladimir Putin s-ar bucura de absenţa unui acord cu Uniunea Europeană cu privire la Brexit, a apreciat marţi noul ministru de externe britanic Jeremy Hunt, aflat într-o vizită la Paris, informează France Presse.
Economica.net - mar, 31 iul. 2018, 08:29
Brexit: Doar Putin s-ar bucura de absenţa unui acord cu UE - ministrul de externe britanic

‘Dacă sfârşim fără un acord, doar Putin se va bucura’, a declarat Hunt într-un interviu la postul public de radio France Inter.

‘Cred că dacă privim agresiunea rusă, trebuie să recunoaştem că este un moment extrem de instabil în istorie. Există Crimeea, există arme chimice pe străzile Angliei, despre care noi credem că au fost autorizate de ruşi’, a declarat el, referindu-se la anexarea Crimeii de către Rusia, contestată de UE, şi otrăvirea unui fost spion rus care lucra pentru britanici cu agent neurotoxic Noviciok, un act atribuit de Londra Moscovei.

‘Franţa este foarte aproape de noi pe aceste teme. Responsabilitatea pentru securitatea în Europa este de a păstra şi de a dezvolta colaborarea între cele două ţări şi de a nu merge spre o ruptură’, a apreciat ministrul britanic.

Aflat în vizită la Paris, unde îşi continuă primul său mare turneu în străinătate după China şi înainte de Austria, şeful diplomaţiei britanice a subliniat din nou riscurile pe care le comportă un ‘no-deal’ (absenţa unui acord) privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană.

‘Ceea ce mă preocupă în prezent este riscul real al unui Brexit fără acord’, a declarat el, la scurt timp înainte de întâlnirea cu omologul său francez Jean-Yves Le Drian.

‘Guvernul britanic a propus o soluţie, dar mă tem că multe persoane din UE cred că ar fi suficient de aşteptat în continuare o schimbare de linie din partea Marii Britanii. Aceasta nu se va întâmpla şi un Brexit fără un acord ar fi o tragedie pentru Europa. Ar fi dificil din punct de vedere economic, dar vom găsi o cale de a prospera. Ceea ce mă îngrijorează însă mai mult este că se pot schimba sentimentele britanicilor faţă de Europa, cu un impact profund asupra parteneriatului nostru internaţional. Acesta este un moment extrem, extrem de important, din punct de vedere istoric’, a adăugat Jeremy Hunt, vorbind în limba franceză.

Londra şi Bruxellesul se aşteaptă să ajungă la un acord până la jumătatea lunii octombrie pentru a organiza separarea, programată pentru sfârşitul lunii martie 2019, şi încearcă să pună bazele relaţiei viitoare, dar negocierile stagnează.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Ce spune Comisia Europeană despre România în raportul anual privind statul de drept în UE
Comisia Europeană a publicat vineri cel de-al şaptelea Raport anual privind statul de drept, document care analizează evoluţiile din toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene şi, în......
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – Declaraţiile Roxanei Mânzatu despre revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS)
Şefa româncă de la Comisia Europeană spune că Europa se poate decarboniza fără să-şi închidă fabricile – ...
Colegiul Comisarilor a adoptat, vineri, revizuirea sistemului european de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS) ...
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Autostrada Unirii A8. Cum mai arată podul peste Prut de la Ungheni, început în primăvara anului trecut
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă vineri imagini noi cu șantierul podului peste Prut de ...
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc agresiv
Creșteri de prețuri și azi în benzinăriile din România. Scumpirile ar putea continua, cotațiile internaționale cresc ...
După Rompetrol, Lukoil, MOL și SOCAR au crescut și ele prețul motorinei azi – prețurile au rămas pe loc doar la Petrom ...