Premierul Moldovei, scrisoare către Dăncilă: Aglomerare excesivă, la punctele de trecere a frontierei

Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip, i-a trimis marţi şefei guvernului român Viorica Dăncilă o scrisoare în care semnalează o serie de probleme la vamă, cerând implicarea executivului de la Bucureşti pentru fluidizarea traficului la punctele de trecere a frontierei cu România, informează Radio Chişinău.
Economica.net - mar, 07 aug. 2018, 16:59
Premierul Moldovei, scrisoare către Dăncilă: Aglomerare excesivă, la punctele de trecere a frontierei

Premierul moldovean menţionează că la punctele de trecere a frontierei se înregistrează o aglomerare excesivă. Chiar dacă au fost luate unele măsuri speciale, controalele durează foarte mult timp, mai ales în perioada estivală, apreciază el.

În acest sens, guvernul de la Chişinău face trimitere la un studiu privind evaluarea coridoarelor comerciale ale Republicii Moldova în care se arată că timpul de aşteptare la frontieră pentru mărfurile care intră pe teritoriul României durează, în general, mult mai mult decât în toate celelalte puncte de trecere a frontierei ale UE. Durata medie a timpului necesar pentru trecerea frontierei româneşti este de aproape 6 ore, în timp ce la alte frontiere ale UE – de cel mult 24 de minute, potrivit analizei.

În acelaşi timp, acest studiu efectuat de USAID arată că frontiera dintre Republica Moldova şi România reprezintă nu doar o graniţă între două ţări, ci şi frontiera externă a Uniunii Europene, cu un nivel sporit de control. Frontierele externe ale UE diferă de majoritatea frontierelor naţionale, reprezentând poarta de acces spre o zonă cu 28 de ţări şi o populaţie de peste o jumătate de miliard de oameni.

Autorii aceluiaşi studiu mai menţionează că, pe parcursul ultimului deceniu, comerţul exterior al Republicii Moldova se redirecţionează spre Vest, motiv pentru care aceste probleme de trecere a frontierei devin tot mai evidente, potrivit Radio Chişinău.

Te-ar mai putea interesa și
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei Europene. Care sunt preocupările Bruxelles-ului
Ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la CNE Cernavodă intră sub lupa Comisiei ...
Comisia Europeană a anunțat astăzi că a deschis o investigație aprofundată cu privire la ajutorul de stat acordat de România pentru a sprijini retehnologizarea reactorului 1 al Centralei......
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul eșuează
Șeful Pentagonului anunță că forțele SUA sunt pregătite să reia atacul asupra Iranului, dacă negocierile cu Teheranul ...
Forţele americane din Orientul Mijlociu sunt în poziţia de a relua operaţiunile de luptă dacă Iranul nu ajunge la o ...
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – COFACE
Ungaria la răscruce: schimbările politice aduc noi perspective în UE, dar riscurile execuționale se păstrează – ...
Ungaria intră într-o nouă fază politică și economică în urma alegerilor parlamentare din 12 aprilie, care au pus ...
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul schimbă regulile în privința salariului minim din agricultură. Ce se va întâmpla începând cu 1 iulie
Guvernul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă prin care corelează salariul minim din sectorul agricol şi industria ...