Fondul suveran de investiţii din Qatar devine cel mai mare acţionar al Credit Suisse

Fondul suveran de investiţii din Qatar (QIA) şi-a majorat la 5,21% participaţia deţinută în grupul bancar elveţian Credit Suisse, a anunţat QNA, agenţia de presă din Qatar, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 13 aug. 2018, 06:04
Fondul suveran de investiţii din Qatar devine cel mai mare acţionar al Credit Suisse

„QIA a devenit cel mai mare investitor în Credit Suisse, după ce şi-a majorat participaţia la 5,21%”, a informat agenţia, fără a da detalii suplimentare.

În august 2017, participaţia deţinută de QIA în Credit Suisse scăzuse sub 5% dar în 6 august Fondul suveran de investiţii din Qatar a informat Autoritatea de supraveghere a pieţelor financiare din SUA (SEC) că deţine o participaţie de 5,07%.

Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat pentru Reuters că participaţia Qatarului în Credit Suisse ar putea afecta planurile băncii elveţiene de a se extinde în Arabia Saudită, unde vrea să obţină o licenţă bancară.

Anul trecut, QIA, care are active de aproximativ 320 de miliarde de dolari, anunţase că vrea să-şi extindă participaţiile, în pofida sancţiunilor comerciale şi interdicţiilor de călătorie impuse Qatarului în iunie 2017.

Economia Qatarului, cel mai mare exportator de gaze naturale lichefiate (LNG) din lume, a fost afectată de sancţiuni, ceea ce a determinat QIA să depoziteze miliarde de dolari în băncile locale pentru a nu ajunge în criză de lichidităţi.

Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Bahreinul şi Egiptul acuză Qatarul că oferă sprijin inamicului regional Iranul, precum şi militanţilor islamişti. Doha neagă acuzaţiile şi afirmă că rivalii săi încearcă să-i dicteze politica externă.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...