Bulgaria: gardul de la graniţa cu România va fi gata luna aceasta

Gardul de 133 de kilometri care este în prezent construit la graniţa Bulgariei cu România, în ideea de a preveni răspândirea virusului Pestei Porcine Africane, va fi gata până la finele acestei luni, a declarat joi ministrul bulgar al Agriculturii, Rumen Porodzanov, pentru postul de televiziune bTV, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 23 aug. 2018, 09:16
Bulgaria: gardul de la graniţa cu România va fi gata luna aceasta

Potrivit lui Porodzanov, gardul va cost 1,1 milioane leva, mai mult decât se estima iniţial, deoarece a fost nevoie să fie folosită o sârmă mai rezistentă.

„Până acum a fost instalat peste jumătate din gard. Ne aşteptăm să recepţionăm alte două livrări săptămâna viitoare”, a spus Porodzanov. Potrivit acestuia, Pesta Porcină Africană se apropie de graniţa Bulgariei. „Cel mai recent focar este la Călăraşi, la 15 kilometri de Silistra. Se apropie. Cehia a luat măsuri similare, instalând un gard electrificat, iar acum România va construi şi ea un gard la graniţa cu Ucraina. Subiectul este unul serios. Sunt deja aproape 800 de focare în România”, a spus oficialul bulgar.

Potrivit autorităţilor veterinare, Pesta Porcină Africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Pesta Porcină Africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament. Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit celor mai recente date comunicate AGERPRES de preşedintele Autoritatea Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), numărul focarelor de pestă porcină africană confirmate pe teritoriul României a ajuns la 725, acestea fiind active în 10 judeţe din nord-vestul şi sud-estul ţării, respectiv în 156 de localităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ce planuri are IKEA cu pădurile din România
Ingka Group, cel mai mare francizat al grupului suedez IKEA și compania care operează lanțul de trei magazine de mobilier din România, are planuri de a-și continua activitatea în sectorul......
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut insolvenţa
Varta Microbattery are cea mai mare marjă de profit de la înfiinţarea sa, dar compania-mamă din Germania şi-a cerut ...
Varta Microbattery reuşeşte să obţină cea mai mare profitabilitate netă în 2025, la 11 ani de când a intrat în ţara ...
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Washingtonul permite anumite tranzacții care implică activele Lukoil din afara Rusiei până la 22 august
Statele Unite vor permite ca anumite tranzacţii care implică Lukoil International GmBH să continue până în 22 august, ...
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Rebelii Houthi din Yemen susțin că nu blochează Strâmtoarea Bab-el-Mandeb de la Marea Roșie decât pentru navele saudite
Gruparea yemenită Houthi a afirmat vineri că blocada sa maritimă împotriva Arabiei Saudite nu urmăreşte să închidă ...