Echinocţiul de toamnă: Toamna astronomică a început duminică, la ora 4.54

Echinocţiul de toamnă, momentul care marchează începutul toamnei astronomice, când noaptea este egală cu ziua, s-a produs în acest an duminică, la ora 4.54 (ora României, n.r.), informează site-ul Observatorului Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu”, citat de News.ro.
Economica.net - D, 23 sept. 2018, 05:54
Echinocţiul de toamnă: Toamna astronomică a început duminică, la ora 4.54

Echinocţiul are loc de două ori pe an. Primul este când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească sudică în cea nordică, la 21 martie, reprezentând echinocţiul de primăvară în emisfera nordică şi echinocţiul de toamnă în cea sudică. Al doilea echinocţiu al anului este când Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera cerească nordică în cea sudică, la 23 septembrie, reprezentând echinocţiul de primăvară în emisfera sudică şi echinocţiul de toamnă în emisfera nordică.

Începând de la această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopţilor să crească, până la data de 21 decembrie, când va avea loc momentul solstiţiului de iarnă.

„Punctul echinocţiului de toamnă, numit şi „punct autumnal”, se află pe sfera cerească la intersecţia eclipticii (ce reprezintă proiecţia pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la aceasta dată, trecând din emisfera nordică a sferei cereşti în cea sudică. Aflându-se deci la această data în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări şi va apune chiar în punctele cardinale est şi vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopţilor. Singurele excepţii le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocţiului de primavară”, potrivit specialiştilor.

Din punct de vedere astral, pe 23 septembrie, în ziua echinocţiului de toamnă 2018, Soarele păraseşte zodia Fecioarei şi intră în Balanţă. 

Debutul toamnei astronomice marchează, în acest an, şi o răcire accentuată a vremii, potrivit meteorologilor.

Te-ar mai putea interesa și
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate avioanele din Statele Unite au fost oprite la sol. Alertă a Administrației Federale a Aviației (FAA)
Toate zborurile au fost oprite la sol de către Administrația Federală a Aviației din cauza unor „circumstanțe extraordinare”, arată Sky News. Datele de până acum indică o defecțiune......
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. ...
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...