Astaldi intră în insolvenţă. Italienii construiesc în România Metroul de Drumul Taberei, Podul de la Brăila şi 18 km de autostradă

Compania italiană Astaldi a anunţat vineri că depune cerere la instanţa de judecată din Roma pentru a intra în procedura de insolvenţă. În România, compania construieşte Metroul de Drumul Taberei, Podul de la Brăila şi 18 kilometri din Autostrada Transilvania.
Anemona Andone - vin, 28 sept. 2018, 13:30
Astaldi intră în insolvenţă. Italienii construiesc în România Metroul de Drumul Taberei, Podul de la Brăila şi 18 km de autostradă

Astaldi, unul dintre cei mai mari constructori din România, cu proiecte de peste 1 miliard de euro, întâmpină dificultăţi financiare în ţara de origine.

Compania italiană a anunţat vineri că a decis să intre sub protecţia legii insolvenţei, în urma întârzierilor în vânzarea celui de-al treilea Pod peste Bosfor, din cauza evenimentelor politice și economice care au afectat Turcia în cursul anului 2018. Compania italiană a construit acest pod în pateneriat public privat.

VEZI AICI comunicatul de presa al Astaldi 

Pe de altă parte, reprezentanţii constructorului italian ar fi declarat că sunt pregătiţi să efectueze lucrări de 400 de milioane de euro anul viitor în România, potrivit ministrului Transporturilor Lucian Şova.

Unul dintre cele mai importante proiecte derulate de către Astaldi în România este construirea Magistralei 5, secţiunea Eroilor – Râul Doamnei, cunoscută ca „metroul de Drumul Taberei”.

În contul acestor lucrări, dar şi al lucrărilor de extindere a Magistralei 4 cu staţiile Străuleşti şi Laminorului, Astaldi trebuie să primească de la Metrorex despăgubiri de 452 de milioane de lei, în urma litigiilor.

Compania italiană a mai câştigat în România şi contractul pentru cea mai complexă lucrare de infrastructură rutieră din perioada post-decembristă, respectiv construirea Podului de la Brăila, investiţie de aproape de jumătate de miliard de euro.

De asemenea, Astaldi construieşte şi cel mai mare lot din Autostrada Câmpia Turzii – Târgu Mureş (A3), respectiv lotul 2 din tronsonul Ogra – Câmpia Turzii, în lungime de aproape 18 kilometri şi cu o valoare de 437 milioane de lei.

Compania a mai câştigat şi contracte de 3,45 miliarde de lei cu CFR SA, pentru reabilitarea a 81 de kilometri de care ferată.

Pe lângă contractele cu companiile din subordinea Ministerului Transporturilor, firma italiană mai are contracte şi cu Primăria Capitalei, pentru proiecte mari precum Pasajul Ciurel.

Despre acest subiect a scris anterior şi Digi24.

Te-ar mai putea interesa și
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Previziuni sumbre ale economiștilor. Inflație de 11% în aprilie. Reducerea dobânzilor rămâne doar un vis
Urmare a ultimelor date publicate de Statistică și a calculării impactului creșterii prețului petrolului, BCR schimbă prognoza pe inflație de la 4,6% la 5,1%. Dacă șocul prețului petrolului......
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver Varhelyi, suspectat de spionaj, e aproape încheiată
După înfrângerea lui Viktor Orban, vine și anunțul Bruxelles-ului că ancheta împotriva comisarului maghiar Oliver ...
Ancheta împotriva comisarul european ungar Oliver Varhelyi, un apropiat al premierului în exerciţiu Viktor Orban, privind ...
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în lei și euro
Ministerul Finanțelor a scos la vânzare începând de astăzi ediția pe luna aprilie a titlurilor de stat Fidelis, în ...
Oferta derulată în aprilie include şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor ...
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de la București a închis în creștere prima ședință de tranzacționare a săptămânii
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de marţi, cu o valoare ...