Legea offshore, introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaţilor a decis miercuri, prin vot, ca pe ordinea de zi a şedinţei să fie introdus proiectul legii offshore, care a primit marţi raport de adoptare în comisiile de specialitate.
Economica.net - mie, 03 oct. 2018, 07:47
Legea offshore, introdusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor

Decizia a fost luată la propunerea liderului deputaţilor PSD, Daniel Suciu.

Potrivit ordinii de zi aprobate de Biroul permanent, în plenul Camerei urma să se dezbată miercuri doar moţiunea simplă pe Finanţe.

Comisiile pentru industrii, buget şi administraţie publică din Camera Deputaţilor au aprobat, marţi, modificările la legea offshore care se află în Parlament la reexaminare, la solicitarea preşedintelui Klaus Iohannis. S-au înregistrat 31 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” şi patru abţineri.

Cele mai multe amendamente adoptate aparţin grupului PSD.

Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest proiect de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare......
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de euro
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de ...
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...