SUA au ridicat restricţiile la unele produse din carne de porc importate din Polonia

Statele Unite au ridicat restricţiile la unele produse din carne de porc proaspete şi congelate importate din Polonia, şi anume de la facilităţile care sunt în zone unde nu există focare de pestă porcină africană, a anunţat joi Departamentul american al Agriculturii (USDA), transmite Reuters. 
Economica.net - J, 25 oct. 2018, 17:51
SUA au ridicat restricţiile la unele produse din carne de porc importate din Polonia

Rămâne în vigoare interdicţia pentru importurile de produse din carne porc crudă şi tratată termic care nu sunt pe deplin fierte, deoarece USDA reanalizează protocoalele de export cu Polonia, au precizat oficialii americani.

Săptămâna trecută, Statele Unite au suspendat importurile de porci şi produse din carne de porc din Polonia, după descoperirea unui focar de pestă porcină africană în această ţară.

În SUA nu există această maladie, iar fermierii sunt îngrijoraţi că o eventuală apariţie a pestei îi va obliga să-şi sacrifice porcii şi să limiteze exporturile.

Departamentul american al Agriculturii colaborează cu autorităţile pentru a verifica bagajele pasagerilor care vin din Polonia, pentru a se asigura că nu intră în SUA produse restricţionate.

Până acum, virusul a fost descoperit în opt ţări din estul UE, precum şi în Ucraina şi Rusia. România, Polonia, Ungaria şi Bulgaria sunt ţările cele mai afectate de pesta porcină africană, autorităţile şi fermierii fiind extrem de îngrijoraţi din cauza ritmului în care se răspândeşte epidemia. În august, România a confirmat cea mai gravă epidemie de la Al Doilea Război Mondial şi până în prezent, sacrificând peste 350.000 de porci din cauza pestei porcine africane.

Pesta porcină africană s-a extins rapid în Europa de Est şi în China – cel mai mare producător global de carne de porc – unde apar zilnic noi cazuri la distanţe mari unul faţă de altul.

Pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice şi sălbatice, cu evoluţie rapidă şi mortalitate de până la 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc. Pentru această boală nu există vaccin şi nici tratament.

Singurele metode de prevenţie eficiente sunt menţinerea unui nivel înalt de biosecuritate la ferme şi gestionarea rapidă şi eficientă a posibilelor focare de boală – raportare, restricţii privind mişcarea animalelor, a produselor şi subproduselor provenite de la porcine, sacrificarea animalelor susceptibile şi controlul circulaţiei animalelor.

Potrivit autorităţilor veterinare, pesta porcină africană nu afectează şi nu se transmite la oameni, nefiind nici cel mai mic risc de îmbolnăvire, însă există un impact la nivel social şi din punct de vedere economic.

Te-ar mai putea interesa și
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
De ce a anulat CCR alegerile din 2024 – declarație oficială a preşedintelui Curţii Constituţionale
Preşedintele CCR, Simina Tănăsescu, a declarat la TVR INFO că anularea alegerilor prezidenţiale a fost decisă în urma unor încălcări ale Constituţiei, dar şi din cauza nerespectării unor......
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Pasaj subteran la aeroportul Otopeni pentru ieșirea rapidă în DN1 – proiect
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) analizează construirea unui pasaj subteran în zona de sud a Aeroportului ...
Rusia „ameninţă” Turcia, Germania, Marea Britanie şi alte ţări din UE. „Când anume loviturile vor deveni realitate, depinde de ceea ce se va întâmpla în continuare. Dormiţi în linişte, dragi parteneri!”
Rusia „ameninţă” Turcia, Germania, Marea Britanie şi alte ţări din UE. „Când anume loviturile vor ...
Ministerul rus al Apărării a calificat miercuri drept o "escaladare accentuată" decizia unor guverne din UE de a creşte ...
Ungaria – Peter Magyar l-a invitat pe Netanyahu la Budapesta. Ce a răspuns premierul Israelului
Ungaria – Peter Magyar l-a invitat pe Netanyahu la Budapesta. Ce a răspuns premierul Israelului
Premierul ales al Ungariei, Peter Magyar, a avut o convorbire telefonică cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu ...