Doar 3% dintre afacerile de familie ajung până la patra generaţie, în România

Aproape o treime dintre afacerile de familie din România trec la a doua generaţie şi doar 3% ajung la cea de-a patra generaţie, a afirmat, luni, Florin Madar, preşedintele Asociaţiei Reţeaua Afacerilor de Familie România (Family Business Network România - FBN), într-o conferinţă de specialitate.
Economica.net - lun, 29 oct. 2018, 08:34
Doar 3% dintre afacerile de familie ajung până la patra generaţie, în România

„Acum şase ani am înfiinţat Family Business România, iar astăzi suntem 25 de membri, adică 25 de firme foarte importante din România, multe dintre ele lideri pe segmentul lor de activitate. În 2017, cele 25 de firme au avut o cifră de afaceri de peste 1,7 miliarde de euro şi peste 23.000 de angajaţi. Consider că ar trebui să fim o voce importantă pentru această ţară, lucru care, însă, nu s-a întâmplat. România reală are o voce slabă, deocamdată. E important ca vocea de care spuneam să devină mai puternică şi să poată prima interesele în care credem. Marea majoritate dintre noi avem nenumărate întrebări, la care sperăm să aflăm răspunsurile ca membri FBN România. Regula arată că doar 30% dintre business-urile de familie trec la a doua generaţie, 10% la a treia generaţie şi doar 3% la cea de-a patra”, a menţionat Madar.

Asociaţia Family Business Network România (FBN România) a organizat, luni, conferinţa anuală cu tema „Guvernanţa corporatistă în afacerile de familie. Soluţii personalizate de investiţii pentru administrarea bunurilor familiei’. Asociaţia a fost înfiinţată în anul 2012 şi urmăreşte să popularizeze în România conceptul „afacere de familie’ şi potenţialul afacerilor de familie pentru dezvoltarea economică şi socială a României.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...