Fondul Proprietatea are în plan vânzarea de participaţii deţinute la Hidroelectrica şi Salrom, dar şi listarea Engie

Fondul Proprietatea se află în discuţii cu investitorii pentru vânzarea unor părţi din participaţiile deţinute la Hidroelectrica şi Salrom şi a a propus acţionarilor Engie listarea companiei franceze pe piaţa de capital din România, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, Johan Meyer, CEO Franklin Templeton Investments şi manager de Fond, Fondul Proprietatea.
Economica.net - mie, 14 nov. 2018, 13:40
Fondul Proprietatea are în plan vânzarea de participaţii deţinute la Hidroelectrica şi Salrom, dar şi listarea Engie

„În ceea ce priveşte tranzacţiile potenţiale la care ne gândim, avem în derulare discuţii cu investitorii pentru a vinde participaţiile sau părţi din participaţiile de la Hidroelectrica şi Salrom. După cum ştiţi, în cazul Hidroelectrica, am început un proces de evaluare a interesului posibililor investitori prin intermediul Citi Group şi UBS. De câteva luni, discutăm cu nişte investitori potenţiali şi sperăm să putem veni cu o actualizare privind progresele înregistrate, undeva în noiembrie sau decembrie. De asemenea, în cazul Salrom provocarea cu care ne confruntăm este că a avut loc o schimbare rapidă, o fluctuaţie a conducerii companiei, ceea ce este foarte neplăcut. Schimbarea frecventă a conducerii de la Salrom afectează şi strategia companiei în mod negativ şi asta are legătură şi cu lipsa de implementare a principiului de guvernanţă corporativă în companiile de stat. Salrom este 51% în proprietatea Ministerului Economiei. E un proces dificil, şi avem o provocare în acest sens. La Engie România s-a raportat că am pus pe agenda următoarei întâlniri a acţionarilor, de pe 28 noiembrie, listarea la Bursa din Bucureşti. Ministerul Energiei, noi şi Engie din Franţa suntem acţionarii şi este un efort de a creşte componenta lichidă a portofoliului. Vom discuta despre listarea Engie, în data de 28 noiembrie, fiind vorba despre 100 de milioane de dolari, respectiv 12%, cel puţin partea noastră”, a afirmat Meyer.

Întrebat care sunt argumentele Fondului Proprietatea pentru a sprijini listarea Engie şi de ce acum, Johan Meyer a punctat că, printr-o eventuală listare pe Bursă, portofoliul de companii listate al Fondului se va mări, iar investiţiile în companie vor creşte.

„Mai întâi, Fondul să-şi mărească zona componentei listate din portofoliu. Cu cât aceasta e mai mare, cu atât va fi mai benefic pentru discountul faţă de NAV (Valoare Netă Activă). Dacă se aprobă acest lucru, participarea noastră la Engie va fi listată la Bursă. Asta ne-ar da o transparenţă, un vehicul mai lichid pentru a investi în companie mai mult, în funcţie de preţ, sau nu dacă cerinţele bugetare sunt de a renunţa la aceste componente. O provocarea majoră pe care s-a bazat Guvernul este legată de preţ. Ministerul Energiei are în portofoliu o companie foarte lichidă şi atunci este logic ca ei să sprijine listarea. În aceeaşi măsură este şi pentru Engie. Dacă preţul pe acţiune evoluează bine după listare, atunci îşi pot reduce poziţia sau pot să-şi mărească miza. Orice s-ar întâmpla, o transparenţă mai bună ar fi în avantajul tuturor acţionarilor şi pentru Bursă”, a explicat oficialul Fondului Proprietatea.

Pe de altă parte, în privinţa unei eventuale listări a Hidroelectrica, şeful Franklin Templeton Investments şi managerul de Fond la Fondul Proprietatea, a subliniat că societatea se află în cea mai bună poziţie a sa de până acum, dar şi că „fără sprijin politic, listarea nu se poate face, iar dacă există intenţie ca aceasta să aibă loc la anul, atunci deja trebuie să înceapă procesul în sine”. „Realitatea este că Hidroelectrica reprezintă bijuteria coroanei pentru Fondul Proprietatea, este un activ pe care nu vrem să-l vindem ieftin”, a declarat Meyer.

Conform datelor prezentate miercuri de Fondul Proprietatea, anul acesta, în iunie, s-au plătit 6,8 cenţi/acţiune, echivalentul unui randament de 7,8%, „foarte atrăgător în contextul pieţei româneşti, care tinde să plătească dividende mai mari decât de obicei, între 6 şi 8%, excluzând orice dividende speciale”.

În ceea ce priveşte structura acţionariatului, Johan Meyer a precizat că schimbarea majoră este că Elliot Advisers nu mai este acţionarul cel mai mare, ci Anchorage Capital, un fond din SUA, urmat de Grupul NN, fondul de pensii din România. „Pot să spun că acţionarii pe care îi avem au cumpărat şi au adoptat o strategie clară privind reducerea discountului faţă de NAV, îmbunătăţirea politicii de distribuţie şi mecanismele de control. Am putut genera venituri pentru acţionari pe termen mai lung, iar performanţa anuală comparativ cu începutul anului este de 152%, adică un indicator foarte bun mai ales în contextul evoluţiei bursei din România”, a spus Meyer.

La data de 28 septembrie 2018, portofoliul Fondului Proprietatea includea 35 de companii, dintre care opt listate pe Bursă, iar lichidităţile nete şi creanţele erau de 90,1 milioane de dolari.

Un alt punct important prezentat miercuri a fost legat de programul de răscumpărare a acţiunilor Fondului, ce se va derula şi anul viitor, pe durata unui an calendaristic, începând din data de 1 ianuarie.

Lansat în decembrie 2005, Fondul Proprietatea a fost creat pentru despăgubirea cetăţenilor români ale căror proprietăţi au fost confiscate de fostul regim comunist. În urma licitaţiei internaţionale anunţate în decembrie 2008, Franklin Templeton Investments a preluat oficial rolul de manager de investiţii şi administrator unic al Fondului pe 29 septembrie 2010. Fondul se tranzacţionează pe Bursa de Valori Bucureşti din 25 ianuarie 2011 şi a fost listat pe segmentul Specialist Fund Market al Bursei de Valori de la Londra prin intermediul certificatelor de depozit (‘GDR-uri’) la data de 29 aprilie 2015.

Franklin Resources, Inc. este o organizaţie globală de management al investiţiilor care operează sub denumirea Franklin Templeton Investments şi care furnizează soluţii globale şi locale de management al investiţiilor pentru clienţi de retail, instituţionali şi fonduri suverane în peste 180 de ţări. Franklin Templeton şi-a stabilit un birou în Bucureşti în mai 2010.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în turismul românesc: Radisson Blu ajunge la Cota 1400
Premieră în turismul românesc: Radisson Blu ajunge la Cota 1400
Premier Hospitality a anunțat oficial semnarea parteneriatului cu Radisson Hotel Group pentru Radisson Blu Hotel Sinaia Cota 1400, un proiect care marchează un moment de cotitură în turismul......
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a așternut primele două straturi de asfalt pe 20 din cei 77 de kilometri ai tronsonului Bacău – Pașcani
VIDEO Autostrada Moldovei A7: UMB a așternut primele două straturi de asfalt pe 20 din cei 77 de kilometri ai tronsonului ...
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași a transmis marți imagini de pe șantierul autostrăzii A7, Bacău ...
Electro-Alfa International în 2025: Profit de 100 de milioane de lei, în creștere cu 74%  
Electro-Alfa International în 2025: Profit de 100 de milioane de lei, în creștere cu 74%  
Electro-Alfa International producător român de echipamente electrice și furnizor de servicii EPC și IT, listat la Bursa ...
Bugetul Primăriei Municipiului București. Administrația Spitalelor ar urma să primească pentru investiții 265 de milioane de lei, cu mult peste suma alocată în 2025
Bugetul Primăriei Municipiului București. Administrația Spitalelor ar urma să primească pentru investiții 265 de milioane ...
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale ar urma să beneficieze în acest an de un buget de 265 de milioane de ...