Sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional are un deficit de 3.700 de funcţionari publici (sindicat)

Sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional al României are un deficit de aproximativ 3.700 de funcţionari publici, generat de lipsa angajărilor de aproximativ 7 ani, afirmă reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe (FNSF).
Economica.net - J, 15 nov. 2018, 19:05
Sistemul fiscal de colectare şi administrare a bugetului naţional are un deficit de 3.700 de funcţionari publici (sindicat)

Consiliul Naţional al FNSF s-a reunit în şedinţa extraordinară pentru a analiza declaraţiile publice privind reducerile de personal, în condiţiile în care ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat pe 10 noiembrie că peste 4.000 de posturi din administraţie vor dispărea, iar cele mai multe posturi, peste 3.200, vor fi din Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

Potrivit sindicaliştilor din finanţe, deficitul de personal a generat un volum mare de muncă care nu a putut fi acoperit prin acordarea de timp liber corespunzător, dar nici nu este plătit în consecinţă. În acest context, totalul orelor suplimentare efectuate la nivel naţional se ridică la 742.500 ore/ lună, însemnând un total de 17,82 milioane de lei neachitaţi lunar salariaţilor din sistemul fiscal din România.

„Pe lângă personalul insuficient, sistemul fiscal din România se confruntă de o lungă perioadă cu dotări materiale total insuficiente (calculatoare, softuri, etc) şi condiţii uneori improprii pentru desfăşurarea activităţii (sedii insalubre, lipsa spaţii arhivare, etc)”, precizează reprezentanţii FNSF într-un comunicat remis AGERPRES.

În perioada 8-10 noiembrie 2018, Consiliul Naţional al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe a avut discuţii cu şeful de la Finanţe, iar acesta a fost informat că „există premisele declanşării unui conflict de muncă la nivel naţional”, care poate duce la blocarea activităţii de colectare şi administrare a veniturilor la bugetul statului.

Te-ar mai putea interesa și
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul României, țara noastră are șansa de a continua pe calea corectă”
Ilie Bolojan, bucuros de nominalizarea lui Siegfried Mureșan. „Prin propunerea ca Siegfried Muresan să fie premierul ...
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a transmis că prin propunerea ca Siegfried Mureșan să fie premier, România are șansa de a continua pe calea corectă: cu o guvernare......
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional
ANPIS: Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani primesc în continuare alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani pot beneficia în continuare de alocaţia de stat pentru copii, dacă urmează ...
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de euro
Irlanda, țara cu mai multe bovine decât locuitori, a exportat acum doi ani carne de vită în valoare de 3,1 miliarde de ...
Irlanda, unul dintre cei mai mari producători de carne de vită din Uniunea Europeană, are 6,5 milioane de bovine la o ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane de lei
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul de ajuns la aproape 187 de milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...