Regio Călători introduce din 9 decembrie trenuri aduse din Franţa pe ruta Bucureşti – Braşov FOTO

Regio Călători, cel mai mare operator feroviar privat din România, va introduce începând cu 9 decembrie trenuri cumpărate din Franţa pe ruta Bucureşti – Braşov, potrivit Asociaţiei Metrou Uşor.
Anemona Andone - D, 02 dec. 2018, 06:58
Regio Călători introduce din 9 decembrie trenuri aduse din Franţa pe ruta Bucureşti – Braşov FOTO

„Primele două rame noi ale Regio Călători au efectuat probe de parcurs astăzi (joi – n.r.) între Brașov și Câmpina. Urmează zilele următoare probe până la București”, spune Andrei Andras, membru al Asociaţiei Metrou Uşor, care a postat imagini cu trenurile cumpărate din Franţa.

Potrivit acestuia, din 9 decembrie compania va începe operarea a două perechi de trenuri între Brașov și București, iar în sezonul estival le va introduce pe ruta Brașov – Mangalia.

„Ramele sunt vopsite în totalitate, li s-au aplicat sigle Regio Călători”, mai spune Andrei Andras.

Pasionaţii de trenuri au surprins încă din august venirea acestor automotoare misterioase în România. Încă de atunci, aceştia au spus că operatorul privat care le-a cumpărat este Regio Călători, însă un reprezentant al companiei a negat informaţia la acel moment.

Ramele SNCF Class X 72500, surprinse la Curtici, reprezintă o serie de automotoare diesel produse de Alstom pentru operatorul național francez în perioada 1997-2002. Ele erau folosite pentru transport expres regional (TER), în special în zonele din sudul şi vestul Parisului şi pe coasta sudică. Trenurile au fost fabricate să atingă o viteză maximă de 160 km/h și se pot cupla. Modelul adus în România are trei vagoane, cu o capacitate de 228 de locuri, şi a fost produs în 15 exemplare.

Te-ar mai putea interesa și
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Rogobete promite să deblocheze angajările din Sănătate, din 2027: „ încă câteva mii de posturi”
Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății, a anunțat că va debloca posturi din Sănătate, începând cu 1 ianuarie 2027. Oficialul a mai dezvăluit că angajările vor fi de ordinul miilor,......
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
VIDEO Turcii de la Ozaltin se pregătesc să înceapă lucrările pe Autostrada Unirii A8
Constructorul turc Ozaltin a demarat lucrările pregătitoare pe lotul Miercurea Nirajului - Sărățeni din Autostrada A8 ...
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, mai ales la apartamentele scumpe
Victor Căpitanu, One United Properties: Cererea de locuințe este cu 15-20% mai mică. Cumpărătorii negociază mai mult, ...
Cererea din piața imobiliară a scăzut cu până la 20% în acest an, iar cumpărătorii de apartamente scumpe au început ...
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi controlul consumurilor, reducerea cheltuielilor de personal, renegocierea contractului colectiv de muncă şi folosirea eficientă a atelierelor proprii
Primăria Bucureşti anunţă primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB” – Digitalizare şi ...
Primăria Bucureşti anunţă, vineri seară, primele măsuri de eficientizare după ”dezastrul găsit la STB”. Este ...