Cum începe leul luna decembrie – curs valutar interbancar 3.12.2018

Euro începe luna decembrie la 4,65 lei, aproape de cursul anunţat joi, 29 noiembrie, înainte de minivacanţa de 30 noiembrie-1 decembrie.
Economica.net - lun, 03 dec. 2018, 05:59
Cum începe leul luna decembrie - curs valutar interbancar 3.12.2018

Euro începe ziua la 4,65 lei, aproape de cursul anunţat pe 29 noiembrie de BNR. Moneda europeană a scăzut, în primele ore ale dimineţii, la 4,64 lei. După ora 9, euro a crescut şi a revenit la 4,65 lei, pe piaţa interbancară. Pe 22 noiembrie 2018, euro a atins cel mai scăzut nivel din 20 septembrie 2018 în faţa leului. Euro a atins cea mai ridicată valoare din istorie în faţa leului pe 21 iunie 2018: 4,6695 lei/euro. 

Conform analiştilor de la CFA România, leul se va deprecia în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7087, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7526.

Băncile comerciale au anunţat pe 30 noiembrie cursuri de schimb pentru euro, la vânzare, între 4,67 lei şi 4,74 lei.

Dolarul a scăzut la 4,09 lei, faţă de 4,10 lei, cursul anunţat pe 29 noiembrie de BNR.  Maximul istoric în faţa monedei naţionale (4,3504 lei/dolar) a fost atins pe 28 decembrie 2016.

Banca Naţională a României (BNR) a anunţat ieri un curs de referinţă de 4,6560 lei/euro, 4,1008 lei/dolar, 4,1169 lei/franc elveţian.

ROBOR la trei luni a crescut la 3,11%, faţă de 3,11%, nivelul din şedinţa precedentă când a atins cel mai scăzut nivel din 18 septembrie 2018.

ROBOR la şase luni a rămas la 3,36%, acelaşi nivel din şedinţa precedentă când a atins cel mai scpăzut nivel din 20 septembrie 2018. Primele patru bănci din sistemul bancar lucrează cu dobânzi legate de indicele de referinţă Robor la 6 luni.

Citeşte şi De ce injectează BNR bani în piaţă: şapte bănci se confruntă cu lipsă temporară de lichidităţi. Două sunt în top cinci

Din luna septembrie şi până în prezent, BNR a injectat aproape fără excepţie, săptămânal, lichidităţi în piaţă de la 5 miliarde de lei până la 17 miliarde de lei. Recent, unul dintre oficialii băncii centrale a declarat că această politică va continua. Motivul? Politica de întârziere a plăţilor facturilor dusă de Ministerul Finanţelor şi lipsa de lichidităţi a celor şapte bănci care au cumpărat prea multe titluri de stat. Două dintre ele sunt bănci mari din top cinci la nivel bancar, restul fiind bănci mici cu o cotă de piaţă de 1% din sistem sau chiar mai puţin.

Aurul a fost cotat la 161,6072 lei pentru un gram, în creştere faţă de cotaţia precedentă. Pe 26 octombrie 2018, metalul preţios a atins cea mai ridicată valoare din 25 iunie 2018. 

Te-ar mai putea interesa și
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Odiseea TAP a ajuns la final. Portugalia a ales oferta gigantului german Lufthansa
Guvernul portughez a selectat grupul german Lufthansa pentru achiziţionarea unei participaţii de 44,9% la TAP Air Portugal, ceea ce ar transforma compania aeriană germană în partenerul strategic......
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO
Atacuri drone Bulgaria – Guvernul de la Sofia se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa ...
Bulgaria se aşteaptă să adere până la finalul lunii octombrie la iniţiativa antidronă a NATO, a anunţat miercuri ...
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
23 de locomotive noi în România: Siemens a fost declarat câștigătorul licitației
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunță finalizarea procesului de evaluare a celor trei oferte depuse, în ...
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de mită
DNA – Şeful Serviciului Regim Permise Ilfov a fost reţinut pentru constituirea de grup infracţional şi luare de ...
Mihai Niţă, şeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Ilfov, a fost ...