Primăria Capitalei vrea să cumpere apartamente nevândute de zece ani şi care mai au nevoie de lucrări

Primăria Capitalei supune aprobării în şedinţa din 12 decembrie a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) un proiect de hotărâre prin care se doreşte cumpărarea a 19 apartamente pentru persoanele care urmează să fie evacuate din clădirile cu bulină, ce necesită lucrări de consolidare. 
Andrada Ghira - D, 09 dec. 2018, 19:56
Primăria Capitalei vrea să cumpere apartamente nevândute de zece ani şi care mai au nevoie de lucrări

Primăria Capitalei s-a mişcat rapid în achiziţia acestor locuinţe, asta după ce în şedinţa din 22 noiembrie a fost aprobat un proiect prin care se dădea undă verde la demarerea procedurilor de identificare şi negociere. Rapoartele de evaluare a celor 19 apartamente datează din 23, respectiv 28 noiembrie. 

Pentru a asigura necesarul de locuinţe de necesitate pentru persoanele care locuiesc în clădirile la care se vor demara lucrări de consolidare, Primăria Capitalei vrea să cumpere 19 apartmente. Nouă dintre acestea sunt deţinute de firma Da Vinci Residence, într-un imobil de pe strada Spineni, nr. 4, iar zece se află într-un imobil de pe stada Grădinarilor, nr. 19-21, şi care nu sunt încă finisate, se arată în proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB din 12 decembrie. 

Cumpărarea celor 19 apartamente urmează să fie derulată prin Compania Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, însă nu se specifică câţi bani va da Primăria pe aceste locuinţe. 

Zece apartamente nefinisate şi aflate în conservare de ani buni urmează să fie cumpărate de Primăria Capitalei. Este vorba de patru garsoniere şi şase apartamente cu două camere, aflate într-un bloc de pe stada Grădinarilor 19-21, din apropierea staţiei de metrou Mihai Bravu, finalizat în 2008. Proprietarul este Valentina Stănescu, fostă Kehaiyan.

Starea actuală: în conservare cu finisaje la alb. Asta înseamă că Primăria vrea să cumpere locuinţe în care mai trebuie investiţi bani pentru finalizare şi aducere la stadiul de locuire. Sunt apartamente care nu au montată centrală termică, pereţii au doar glet de lucru, lipsesc uşile interioare, lipsesc pardoselile, iar obiectele sanitare nu sunt montate. 

Raportul de piaţă arată şi care este valoarea acestor apartmente, dacă ar fi finalizate cu finisaje medii. Apartamentele cu două camere au valori cuprinse între 66.000 şi 90.000 de euro, iar garsonierele au valori cuprinse între 41.000 şi 62.000 de euro, fără TVA. 

Apartmente în centrul Capitalei 

Nouă locuinţe urmează a fi cumpărate de Primărie de la firmele Da Vinci Group Development: patru garsoniere, evaluate la 59.000 – 62.700 de euro, trei apartamente cu două camere, evaluate la 88.000 – 95.000 de euro şi două apartamente cu trei camere, evaluate la 132.000 de euro, respectiv 127.000 de euro. Clădirea de pe strada Spineni are opt etaje plus mansardă şi un total de 84 de apartamente. 

Da Vinci Group Development este o companie fondată de Nicolae Uciu şi Alin Mihalache, care construiesc ansamblul Da Vinci Residence cu 300 de apartamente, din apropierea parcului Tineretului. 

Te-ar mai putea interesa și
Google deschide blogul în limba română
Google deschide blogul în limba română
Gigantul tehnologic Google face un pas important pentru consolidarea prezenței sale pe piața locală prin lansarea versiunii în limba română a blogului său oficial. Noua platformă își......
Gigantul online de fashion Zalando deschide birou la București și angajează 60 de oameni. Continuă concedierile în Germania
Gigantul online de fashion Zalando deschide birou la București și angajează 60 de oameni. Continuă concedierile în Germania
Platforma online de fashion Zalando, cel mai mare jucător din Europa pe acest segment, continuă concedierile la sediul ...
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro necesare în fiecare an pentru investiţii în locuinţe şi infrastructură (analiză)
Şoc economic puternic în toată Europa din cauza caniculei. „Termometrul” indică zeci de miliarde de euro ...
Europa, continentul unde temperaturile cresc într-un ritm de aproximativ două ori mai mare decât media globală, nu îşi ...
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Investiție de 9,5 milioane de euro în primul Zero Gravity Center din România. Când și unde se deschide
Zero Gravity Center, un nou concept de leisure construit în jurul primului simulator de zbor indoor din România, se deschide ...