Criza zahărului: cel mai mare producător european închide o fabrică din Polonia

Grupul german Suedzucker, cel mai mare producător european de zahăr, a anunţat marţi că intenţionează să închidă o fabrică din Polonia cu o capacitate anuală de 50.000 de tone, în cadrul unui amplu program de restructurare destinat contracarării scăderii preţurilor la zahăr, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 19 feb. 2019, 13:13
Criza zahărului: cel mai mare producător european închide o fabrică din Polonia

Anunţul privind închiderea fabricii din Polonia vine la aproximativ o săptămână după ce Suedzucker a informat că va înceta producţia la două fabrici din Franţa, Eppeville şi Cagny, cu o capacitate anuală combinată de aproximativ 450.000 de tone, şi la o lună după ce aceeaşi companie a anunţat că va închide două fabrici din Germania cu o capacitate combinată de 200.000 de tone pe an.

Toate aceste închideri fac parte dintr-un amplu program de restructurare prezentat de Suedzucker la începutul anului, conform căruia grupul german vrea să îşi reducă volumul de producţie cu aproximativ 700.000 de tone pe an şi să realizeze economii de 100 milioane de euro pe an, din cauza scăderii preţului zahărului.

La finele lui 2018, cotaţiile futures la zahăr brut au coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii 10 ani, în contextul unei pieţe mondiale supra-aprovizionate.

Uniunea Europeană şi-a liberalizat piaţa zahărului în luna septembrie 2017, punând capăt unui sistem de preţuri minime garantate şi cote de producţie protejate. Această liberalizare a dat producătorilor mai multă libertate pentru a se extinde şi a exporta însă această producţie suplimentară a venit pe o piaţă deja supra-aprovizionată şi a declanşat un declin global al preţurilor.

Te-ar mai putea interesa și
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică 348 de proiecte de fabrici în România, aflate în diferite etape de......
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni ...
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...