Protest al salariaţilor feroviari, în faţa Ministerului Transporturilor

Alianţa Federaţiilor Tehnice Feroviare şi Federaţia Naţională "Drum de Fier"organizează joi un protest în faţa Ministerului Transporturilor. Organizatorii spun că la miting urmează să participe circa 1.500 de persoane.
Economica.net - J, 11 apr. 2019, 04:26
Protest al salariaţilor feroviari, în faţa Ministerului Transporturilor

Principalele revendicări pentru care se organizează acţiunea de protest sunt: adoptarea proiectului de Lege privind statutul personalului feroviar în forma dorită de salariaţii feroviari, salarizare decentă la societăţile feroviare, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, reorganizarea societăţilor feroviare într-un sistem integrat de tip holding şi investiţii urgente în infrastructura feroviară şi în materialul rulant.

Protestul se va desfăşura în intervalul orar 10:00 – 13:00.

Comisia de Muncă şi Protecţie Socială a Camerei Deputaţilor a luat din nou în dezbatere, marţi, proiectul de Lege privind Statutul personalului feroviar, potrivit informaţiilor de pe site-ul Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă (FML).

„Au fost reluate discuţiile pe anumite articole rămase în divergenţă de săptămâna trecută, articole vizând coeficienţii de ierarhizare în funcţie de nivelul de studii şi pregătire. Nici de data aceasta nu a fost găsită o soluţie de compromis între reprezentanţii sindicatelor şi membrii Comisiei de Muncă, a fost dat un termen de o săptămână pentru ca reprezentanţii sindicatelor să transmită un punct de vedere comun (până luni), sub semnătura preşedinţilor organizaţiilor sindicale. Cu privire la articolele care se refereau la reducerea vârstei standard de pensionare, reprezentanţii Ministerului Muncii, respectiv cei ai Casei Naţionale de Pensii, au reiterat punctul de vedere că această lege nu ar trebui să aibă în cuprins prevederi referitoare la pensionare. Deputatul PSD Lia Olguţa Vasilescu, fost ministru al muncii, a fost împotriva solicitărilor organizaţiilor sindicale cu privire la reducerea vârstei standard de pensionare pentru feroviari, susţinând că este atributul Guvernului României ca după intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor să emită o Hotărâre de Guvern cu norme metodologice prin care să introducă noi categorii de salariaţi în anexele în care sunt definite societăţile şi funcţiile încadrate în grupă de muncă specială. Mai mult, Lia Olguţa Vasilescu ne-a sugerat, ca în caz că nu se rezolvă problema, să protestăm în faţa Guvernului României. Având în vedere faptul că nu găsim înţelegere din partea reprezentanţilor puterii pentru rezolvarea doleanţelor feroviarilor, este necesară o mobilizare numeroasă în vederea participării la mitingul din 11 aprilie, organizat la Ministerul Transporturilor”, afirmă FML.

Te-ar mai putea interesa și
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Atac armat în centrul Cracoviei. Ce spune un român aflat acolo
Conform unor informații neconfirmate, cinci persoane au decedat, iar alte zece au fost rănite în urma unui schimb de focuri în zona Pieței Centrale din Cracovia, pe strada Dietla, potrivit......
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt în construcția de autostrăzi
Ucrainenii care intră anul viitor pe Drumul Expres Arad – Oradea: România traversează în prezent un adevărat avânt ...
Constructorul ucrainean Automagistral Pivden a anunțat că se pregătește pentru demararea lucrărilor la tronsonul 1 al ...
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
MAI avertizează cu privire la existența unei campanii online care incită împotriva forțelor de ordine
Ministerul Afacerilor Interne atrage atenţia asupra unei campanii susţinute cu postări în online care incită împotriva ...
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, dar oraşul Craiova nu va mai avea această problemă cel puţin 100 de ani
Lia Olguţa Vasilescu, la inaugurarea conductei Isvarna II – Craiova: Viitoarea criză mondială este cea a apei potabile, ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, sâmbătă, la inaugurarea conductei de aducţiune Isvarna ...