Studiu ING: Românii, printre cei mai deschiși din Europa să adopte noi tehnologii financiare și să își împărtășească datele

Românii sunt printre cei mai conștienți, la nivel european, de beneficiile pe care le-ar putea avea prin împărtășirea datelor, relevă datele unui studiu internațional derulat de ING Bank pe tema atitudinilor față de tehnologii financiare. 54% dintre români sunt de acord să comunice datele privind conturile lor bancare unor terți furnizori din zona de tehnologii financiare.
Economica.net - J, 23 mai 2019, 09:24
Studiu ING: Românii, printre cei mai deschiși din Europa să adopte noi tehnologii financiare și să își împărtășească datele

Directiva europeană PSD2 (Directiva Serviciilor de Plăți revizuită) oferă posibilitatea de comunicare a datelor privind conturile bancare, cu permisunea clienților, unor furnizori terți, precum tehnologiile financiare, ceea ce a condus la apariția conceptului de „open banking”.

Nivelul de conștientizare privind aceste servicii și beneficiile lor este încă redus, media la nivel european fiind de doar 32%. Unele țări arată entuziasm față de acest concept, precum Gemania (61%), Austria (57%) și România (54%).

La polul opus, 63% dintre olandezi declară că nu ar vrea ca datele lor să fie împărtășite, aceeași abordare fiind întâlnită și în Belgia (62%) și Cehia (56%). Potrivit studiului, pentru adoptarea noilor tehnologii financiare, acestea trebuie să fie compatibile cu stilul de viață al utilizatorilor și să poată fi folosite în moduri cât mai simple și rapide.

Consumatorii, la nivel european, se așteaptă ca băncile să le ofere un spectru larg de servicii financiare, însă ritmul de adopție a acestora nu este echivalentă cu ritmul de inovare. Aproape 75% dintre respondenți se așteaptă ca banca lor să le livreze cele mai noi tehnologii, iar patru din zece suțin că de când au început să utilizeze diverse aplicații pentru administrarea banilor, obiectivele lor financiare sunt mai clare.

Persoanele care utilizează dispozitive (tablete, telefonul mobil, smartwatch-uri) declară că își administrează mai ușor finanțele personale și au o evidență mai clară asupra cheltuielilor. Astfel, 63% dintre aceștia susțin că își verifică mai frecvent conturile bancare, 28% consideră că își asumă mai puține riscuri cu banii și 33% că se gândesc mai conștient la cheltuieli.

Pe de altă parte, o treime dintre europeni sunt de părere că banca lor este prea ambițioasă prin introducerea unor servicii pe multiple dispozitive, susținând că nu au nevoie de mai multe canale pentru a interacționa cu banca.

Opiniile divergente pornesc, în mare parte, de la lipsa încrederii în tehnologie și a grijilor privind securitatea atunci când utilizează noi funcții. Doar jumătate dintre europeni (53%) consideră că funcția de recunoaștere facială este sigură, iar 23% dintre aceștia sunt de părere că recunoașterea vocală nu este sigură. În topul preferințelor respondenților din toate țările analizate se situează opțiunea de autentificare cu doi factori (70%), urmată de amprenta digitală (66%) și o parolă puternică (62%).

Te-ar mai putea interesa și
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane de barili convenit în martie, a anunţat joi Agenţia Internaţională pentru......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Încă o locomotivă Alstom a fost recepționată pentru punerea în serviciul comercial cu călători
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) informează că, joi, 15 octombrie 2026, reprezentanți ai ARF și ALSTOM au ...