Lukoil estimează cheltuieli de capital de peste opt miliarde de dolari în 2019

Cheltuielile de capital ale Lukoil, al doilea producător de petrol din Rusia, ar putea depăşi anul viitor opt miliarde de dolari, a anunţat vicepreşedintele Pavel Zhdanov, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 31 mai 2019, 07:26
Lukoil estimează cheltuieli de capital de peste opt miliarde de dolari în 2019

Pentru acest an, compania se aşteaptă la cheltuieli de capital cuprinse între 475 şi 500 de miliarde de ruble, în funcţie de acordurile dintre OPEC şi aliaţii săi, a explicat oficialul Lukoil.

Rusia va lua în considerare o posibilă extindere a acordului său privind reducerea producţiei de ţiţei încheiat cu Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alte state din afara cartelului, a declarat miercuri vicepremierul rus Anton Siluanov.

De la 1 ianuarie, pentru a sprijini creşterea preţurilor, OPEC şi alţi producători de ţiţei (alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2019. La reuniunea de la Viena, din 25 – 26 iunie, ar urma să se decidă dacă pactul va fi extins.

Lukoil a raportat o creştere cu 37% a profitului atribuibil acţionarilor în primul trimestru până la 149,2 miliarde ruble (2,3 miliarde dolari), graţie creşterii producţiei şi faptului că preţul petrolului, calculat în ruble, a fost mai mare decât în perioada similară a anului trecut.

În primele trei luni ale acestui an, producţia de hidrocarburi a grupului controlat de Vagit Alekperov şi Leonid Fedun a atins 2,407 milioane barili echivalent petrol, cu 4,1% mai mare în ritm anual, graţie creşterii producţiei externe de gaze naturale.

Tot în primele trei luni ale lui 2019, Lukoil a produs 15,7 milioane de tone de produse rafinate la rafinăriile sale, cu 4,3% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, graţie unor rate mai mare de utilizare la rafinăriile din Nizhny Novgorod, Perm, Bulgaria şi Italia. Rafinăriile din Europa au produs 5,3 milioane de tone de produse rafinate, cu 6,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut.

Lukoil România este unul dintre liderii pieţei petroliere româneşti, având o cotă de aproximativ 20% din piaţa totală de produse petroliere. În prezent, compania Lukoil România deţine rafinăria Petrotel şi comercializează carburanţi printr-o reţea de 300 de staţii de distribuţie.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...