Tramvaie turceşti în Reşiţa: Durmazlar, ofertant unic la licitaţia pentru oraşul din România care va avea din nou tramvai

Turcii de la Durmazlar au depus singura ofertă la licitaţia pentru 13 tramvaie bidirecţionale în Reşiţa. Transportul cu tramvaiul va fi reintrodus în acest oraş, după ce a fost sistat în 2011, din cauza infrastructurii deficitare.
Anemona Andone - mar, 23 iul. 2019, 12:44
Tramvaie turceşti în Reşiţa: Durmazlar, ofertant unic la licitaţia pentru oraşul din România care va avea din nou tramvai

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a primit o singură ofertă la licitaţia pentru achiziţia a 13 tramvaie bidirecţionale, destinate oraşului Reşiţa.

Oferta provine de la producătorul din Turcia Durmazlar, potrivit datelor din platforma de achiziţii publice SICAP.

Durmazlar a mai depus oferte şi la licitaţiile pentru tramvaie în Bucureşti, Ploiești, Galați și Brăila.

În Reşiţa, tramvaiele au circulat încă din anii ’80. Din cauza infrastructurii deficitare, autorităţile au sistat transportul cu tramvaiul în urmă cu opt ani.

În paralel cu procedura pentru achiziţia tramvaielor, Primăria Reşiţa vrea să reabiliteze, pentru început, 20 de kilometri de linie de tramvai.

MDRAP a lansat pe 17 ianuarie licitația pentru achiziția a 13 tramvaie bidirecționale destinate transportului public din Reșita. Valoarea contractului este estimată la 118,97 milioane de lei (25 milioane de euro), adică 1,9 milioane de euro bucata.

Tramvaiele vor avea o capacitate de transport totală de minim 92 locuri, respectiv 6 persoane/mp, din care minim 28 pe scaune fixe, nerabatabile, conform Caietului de Sarcini.

Garanția funcționării tramvaielor va fi de minim 350.000 km sau minim 5 ani, de la data punerii în exploatare.

Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operational Regional – POR.

Te-ar mai putea interesa și
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Nicușor Dan, de Ziua Armatei României: Vom avea un buget solid pentru apărare, conform angajamentelor din cadrul NATO
Președintele României, Nicușor Dan, a participat duminică, 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la ceremonia organizată la Baza 86 Aeriană „Locotenent Gheorghe Mociorniță”....
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Arabia Saudită: noi explozii la Riad, unde aeroportul urmează să se redeschidă
Noi explozii au zguduit Riadul duminică dimineaţa, după ce autorităţile au emis mesaje de alertă, în timp ce rebelii ...
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Audi va investi patru miliarde de dolari în prima sa uzină din SUA
Constructorul german de automobile premium Audi, care face parte din grupul Volkswagen, a anunţat duminică o investiţie ...
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ca îngrijitorul propriului copil sau ceri suplimentarea concediului?
Câte zile libere plătite au angajații într-un an și câte de telemuncă? Dar câte sunt legal plătite dacă te institui ...
Dreptul la zile de telemuncă într-o lună, la zile plătite pentru îngrijirea copilului, posibilitatea obținerii unui ...