Teodorovici: Fiscalizarea bacşişului în turism ar putea fi reglementată până la finalul lunii august

Fiscalizarea bacşişului în turism ar putea fi reglementată până la finalul lunii august dacă va exista o propunere de text venită din partea sectorului, a spus, marţi, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o conferinţă de presă. 
Economica.net - mar, 06 aug. 2019, 12:44
Teodorovici: Fiscalizarea bacşişului în turism ar putea fi reglementată până la finalul lunii august

„Dacă există o propunere de text colegii mei de la Ministerul de Finanţe, de la Departamentul legislaţie, inclusiv doamna preşedinte (al ANAF, Mirela Călugăreanu n.r.) pe zona de aplicare a acestei măsuri, dacă în următoarele zile pregătesc textul de act normativ primar şi după aceea secundar, noi până la final de august am şi anunţat, o să avem postate chiar în zilele următoare un set de modificări, propuneri, venite, la fel din economie, pe zona de Cod Fiscal şi de Procedură Fiscală, la care se pot adăuga şi acestea astfel că până la final de august să reglementăm această speţă”, a declarat Eugen Teodorovici.

Ministerul Finanţelor a lăsat să se înţeleagă faptul că măsura nu este luată pentru a creşte gradul de venituri la buget.

„Din partea noastră ca Minister de Finanţe este obligaţia noastră ca să ascultăm mediul de afaceri, mediul economic, şi ori de câte ori vine cu o propunere să dăm curs astfel încât să facilităm să spunem acel tip de activitate în acel sector. Acesta am făcut şi astăzi. Este o discuţie de ceva timp începută, ştiţi foarte bine. Este cauzată, să spunem, de o situaţie pe care sectorul vrea să o reglementeze. Este o practică europeană, ştim foarte bine. Nu ştiu dacă sunt maximum două ţări care nu au reglementată această zonă a bacşişului. Deci este o practică europeană. Este o chestiune voluntară. Sprijină angajaţii din sector. Şi una peste alta, să spunem aşa, creează un mediu oarecum reglementat, ceea ce este foarte bine pentru economie”, a spus Eugen Teodorovici.

Dragoş Anastasiu, membru în Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR), a afirmat că tema este urmărită de ceva timp şi că s-a ajuns la un consens în CDR unde sunt peste 40 de entităţi de business.

„Reglementarea tips-ului, a bacşişului, este o chestiune pe care industria şi-o doreşte foarte mult pentru că o consideră benefică. Deci este venită ca o solicitare din partea noastră către autorităţile statului. Au mai fost nişte experienţe în trecut. Cred că am învăţat cu toţii din ele şi că nu vom mai avea bâlbâielile pe care noi le-am indus. De data asta lucrurile sunt numite mai aprofundat”, a declarat Dragoş Anastasiu.

El a explicat că va fi o măsură voluntară, iar banii vor ajunge la cei care prestează serviciile, nu la antreprenori. Astfel, cei care prestează serviciile vor avea venituri transparente mai mari şi vor putea să acceseze mai uşor credite.

La rândul său, Dragoş Petrescu, proprietarul grupului City Grill, a declarat că măsura va duce la creşterea veniturilor angajaţilor din sectorul ospitalităţii şi va determina o stabilizare a forţei de muncă în acest sector.

Ideea impozitării bacşişului nu este nouă. În primăvara anului 2015, în aprilie, Guvernul a adoptat, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea ca sumele pe care clienţii le lasă bacşiş să fie înregistrate pe bon fiscal separat şi să fie impozitate cu 16%. Autorităţile au renunţat la această măsură după câteva săptămâni.

Te-ar mai putea interesa și
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, și snacks-uri, va intra pe piața din România în 2027, printr-un......
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
VIDEO Autostrada A3 Transilvania: A început asfaltarea celui mai lung viaduct de autostradă din România
Constructorul turc Ozaltin a început lucrările de asfaltare a celui mai lung viaduct de autostradă din România (2 kilometri), ...
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
România şi Irlanda sunt singurele economii europene care se vor contracta în acest an – FMI
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a revizuit, în scădere, estimările privind evoluţia economiei româneşti în acest ...