UE cere detalii despre propunerile pentru Brexit

Uniunea Europeană aşteaptă propuneri detaliate din partea Londrei privind Brexit-ul, a declarat joi agenţiei Reuters un oficial european de rang înalt, în contextul eforturilor premierului britanic Boris Johnson de a modifica termenii retragerii Regatului Unit din UE.
Economica.net - J, 22 aug. 2019, 12:19
UE cere detalii despre propunerile pentru Brexit

Johnson s-a întâlnit miercuri cu cancelarul german Angela Merkel şi urma să aibă întrevederi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, joi, şi cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, duminică, cu ocazia summitului G7 de la Biarritz.

„Vrem detalii”, a insistat sursa agenţiei Reuters, sub rezerva anonimatului, precizând că Tusk va fi „în modul ascultare” la discuţia cu prim-ministrul britanic.

Anterior, mai mulţi şefi de stat şi de guvern din ţările membre ale UE, precum şi înalţi oficiali europeni, printre care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, respinseseră de mai multe ori ideea renegocierii condiţiilor pentru Brexit convenite cu predecesoarea lui Johnson, Theresa May. Parlamentul Regatului Unit a votat de trei ori împotriva acordului, iar Johnson insistă că va pune oricum în practică Brexit-ul pe 31 octombrie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...