Bucşa, Unicredit: Apartamentele nu au fost niciodată atât de accesibile ca acum. Creşterea pieţei construcţiilor mai durează două, trei trimestre

România are acum cel mai accesibil nivel de preţ pentru cumpărarea apartamentelor, potrivit analizei efectuate de economistul şef pentru Europa Centrală şi de Est al Unicredit Bank, Dan Bucşa. El arată că zona construcţiilor de locuinţe şi clădiri este în creştere, printre punctele forte ale economiei la ora actuală, şi că această creştere accentuată ar mai putea dura două sau trei trimestre. Ajustările de preţ în imobiliare vor veni dar doar pe zona de premium.
Gabriela Ţinteanu - mie, 16 oct. 2019, 18:41
Bucşa, Unicredit: Apartamentele nu au fost niciodată atât de accesibile ca acum. Creşterea pieţei construcţiilor mai durează două, trei trimestre

Dan Bucșa, economistul-șef pentru Europa Centrală și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra, spune că la ora actuală apartamentele din România nu au fost niciodată atât de accesibile. Economistul şef arată că, dacă s-ar face o ajustare a preţurilor la imobiliare cu creşterea salariilor, s-ar constata că preţurile apartamentelor în România sunt mai mici decât înainte de criză, „chiar subevaluate”. Cea mai mare ajustare a preţurilor la imobiliare, cu dinamica salariilor România a avut-o pe cea mai mare. Urmează îndeaproape Turcia, Bulgaria şi Rusia.

„Nu trebuie să uităm că preţurile din zona imobiliară au fost ţinute mult timp la un nivel jos de programul Prima Casă şi de limitările impuse de acesta”, a declarat Dan Bucşa. El precizează că vor fi unele ajustări, dar probabil doar pe zona imobiliarelor high class, pe zona de middle este foarte greu să crezi că se va produce o ajustare a preţurilor la imobiliare. Deci în Bucureşti pare a fi exclus riscul unui bubble imobiliar, ceea ce nu se poate spune despre Budapesta sau Praga. De altfel, Bucureştiul a avut cea mai mare ajustare a preţurilor la imobile din întreaga regiune.

Într-adevăr, unul dintre segmentele care merg cel mai bine acum în România este cel al construcţiilor de clădiri. Creşterea, însă, nu se datorează creditului, care a ajuns la cel mai jos nivel din Uniunea Europeană, în ciuda creşterii constante. Din contră, creşterea segmentului de imobiliar se datorează în mare parte „unui transfer de avuţie” cum îl numeşte Dan Bucşa.

Multe din economii au luat calea investiţiilor în clădiri. „Acest segment beneficiază de succesele pieţelor din jur (Cehia, Ungaria). Majorarea preţurilor în aceste zone a redus arealul de investiţii la câteva oraşe din Polonia şi România, de unde se aşteaptă randamente mai mari”, a declarat Dan Bucşa. Economistul şef al Unicredit pe regiunea Europa Centrală şi de Est este convins că această creştere rapidă din zona construcţiilor ar mai putea dura două sau trei trimestre.

Analiza economistului Unicredit arată că sectorul privat al României nu este în poziţia slabă în care era în 2008 – 2009, din toate punctele de vedere, al veniturilor, al îndatorării, al structurii datoriilor. Nu avem o bulă imobiliară, pe care o aveam în 2008 – 2009. Cel puţin populaţia este mult mai puţin îndatorată în monedă străină, ceea ce ajută.

Te-ar mai putea interesa și
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data de 26 septembrie, la Saschiz, în judeţul Mureş, unde 19 exemplare vor fi......
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape ...
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...