Coreea de Sud: Moştenitorul imperiului Samsung, din nou în faţa justiţiei

Moştenitorul imperiului Samsung, Lee Jae Yong, a revenit vineri la Înalta Curte din Seul pentru o revizuire a condamnării sale pentru corupţie în 2017, relatează DPA şi AFP citate de Agerpres
Economica.net - vin, 25 oct. 2019, 06:47
Coreea de Sud: Moştenitorul imperiului Samsung, din nou în faţa justiţiei

„Îmi pare rău că am produs atâtea probleme oamenilor. Îmi cer scuze”, a declarat el presei vineri, când a ajuns la Înalta Curte, înconjurat de avocaţi.

Lee, vicepreşedinte al gigantului sud-coreean de smartphone-uri şi electronice, a fost condamnat iniţial la cinci ani de închisoare în august 2017, dar sentinţa sa a fost redusă în apel la doi ani şi jumătate cu suspendare. El a fost eliberat în luna februarie a acestui an în urma procesului în apel.

În august, Curtea Supremă din Seul a casat sentinţa din apel şi a trimis cazul său înapoi la o instanţă inferioară pentru rejudecare. Curtea Supremă a stabilit că Samsung a plătit mult mai multă mită decât a fost cercetat anterior de către instanţa de apel.

În vârstă de 51 de ani, Lee riscă o nouă pedeapsă cu închisoarea în cadrul actualelor proceduri judiciare.

Procurorii au stabilit o legătură între Lee şi răsunătorul scandal de corupţie care a dus la căderea fostei preşedinte sud-coreene Park Geun Hye.

Procurorii îl acuză pe Lee de implicare în dare de mită pentru Park şi pentru o prietenă apropiată a acesteia, Choi Soon Sil, în schimbul sprijinului guvernului pentru fuziunea a două subsidiare Samsung.

Noul proces, care ar urma să dureze mai multe luni, vine într-un moment greu pentru Samsung Electronics, care suferă de pe urma unor sancţiuni comerciale impuse Coreii de Sud de către Japonia, pe fondul unor dispute vechi moştenite din trecutul colonial japonez în Peninsula Coreeană.

Te-ar mai putea interesa și
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Acord UE-Ucraina pentru producţia de drone
Uniunea Europeană şi Ucraina au parafat un ''acord privind dronele'', care va combina expertiza Kievului cu capacitatea industrială a Europei de a realiza proiecte comune şi de a spori......
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, iar 8,5 mil clienți sunt înrolați în transferuri pe baza numărului de telefon
eMAG și ING lansează plățile prin RoPay. La ora actuală, 6,77 milioane de clienți pot utiliza RoPay în comerț electronic, ...
eMAG și ING Bank România lansează plata comenzilor online prin intermediul RoPay. Soluția RoPay este complet digitală ...
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
Lovitură primită de gigantul HP în România. E bun de plată
SC Hewlett – Packard (HP) România, actuala Enterprise Services Romania, a abuzat de poziția sa dominantă pe piața imprimantelor ...
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat înainte” ( percheziţii la Casa de pensii Bucureşti)
DIICOT, ironie la adresa ministrului Pîslaru, pe Facebook: „Azi suntem şi la Casa de Pensii; Scuze că nu am anunţat ...
DIICOT a postat miercuri un mesaj pe Facebook în care îl ironizează pe ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, ...