Comisia cere României să respecte normele UE privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Comisia Europeană a decis miercuri să trimită avize motivate unui număr de 22 de ţări (Austria, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Finlanda, Franţa, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Slovacia şi Suedia) şi scrisori suplimentare de punere în întârziere Germaniei şi Maltei, în legătură cu conformitatea legislaţiei şi practicilor lor naţionale cu normele UE privind recunoaşterea calificărilor profesionale (Directiva 2005/36/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.
Economica.net - mie, 27 nov. 2019, 18:56
Comisia cere României să respecte normele UE privind recunoaşterea calificărilor profesionale

Prin aceste norme privind recunoaşterea calificărilor profesionale, Uniunea Europeană a pus în aplicare un sistem modern, care ajută pieţele forţei de muncă să devină mai flexibile, facilitează şi mai mult furnizarea de servicii între statele membre şi stabileşte recunoaşterea automată a calificărilor profesionale în ţările UE pentru anumite profesii, cum ar fi arhitecţii, medicii sau asistenţii medicali.

Comisia Europeană a trimis aceste avize motivate şi scrisori suplimentare de punere în întârziere în ceea ce priveşte normele privind libertatea de stabilire, libertatea de a presta servicii, recunoaşterea automată a calificărilor, facilitarea cerinţelor administrative pentru procedurile de recunoaştere, recunoaşterea stagiilor profesionale şi cooperarea administrativă.

Avizul motivat reprezintă un semnal de alarmă final şi conţine cerinţa Comisiei ca statul membru să ia măsurile necesare înlăturării încălcării legislaţiei comunitare.

Toate cele 24 de state membre vizate au acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită un aviz motivat Germaniei şi Maltei sau să trimită cazurile în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în cazul celorlalte state membre destinatare ale avizului motivat.

Te-ar mai putea interesa și
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Moldova ar putea primi o foaie de parcurs pentru integrarea în UE:”Este un semnal politic important”
Viceprim-ministrul Republicii Moldova pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov, a salutat miercuri mesajul preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, privind pregătirea unor foi......
CASS plătită obligatoriu prin declaraţia unică a adus 3 miliarde de lei la Sănătate în 2025, triplu faţă de 2023, efectul modificării Codului fiscal – analiză exclusivă
CASS plătită obligatoriu prin declaraţia unică a adus 3 miliarde de lei la Sănătate în 2025, triplu faţă de 2023, ...
Persoanele fizice care au avut obligaţia declarării şi plăţii CASS, plafonat, pentru veniturile extrasalariale încasate, ...
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu tronsonul care ar putea fi dat în trafic luna viitoare
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Imagini spectaculoase cu tronsonul care ar putea fi dat în trafic luna viitoare
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi, din dronă și de la sol, cu secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș ...
Un nou tip de angajat intră în companii. Ce este „Angajatul Digital” creat de startup-ul lui Bogdan Putinică – Interviu
Un nou tip de angajat intră în companii. Ce este „Angajatul Digital” creat de startup-ul lui Bogdan Putinică – ...
Inteligența artificială începe să treacă dincolo de rolul de simplu instrument folosit pentru sarcini punctuale, ci ...