Românii ar putea trece graniţa pe autostradă în Ungaria şi prin Borş din vara anului viitor

Constructorul secţiunii M4 din Ungaria de la graniţa cu România ar putea finaliza lucrările până pe 30 iulie 2020, scrie presa maghiară. Pe partea română, pe mini-lotul de autostradă Biharia – Borş, orădenii de la Trameco îi aşteaptă pe vecini să poată aşterne împreună ultimul strat de asfalt.
Anemona Andone - mie, 04 dec. 2019, 19:25
Românii ar putea trece graniţa pe autostradă în Ungaria şi prin Borş din vara anului viitor

Autostrăzile de la graniţa României cu Ungaria se vor conecta până pe 30 iulie 2020, potrivit informaţiilor apărute în publicaţia haon.hu.

Pe partea maghiară, secţiunea de 26,5 kilometri din M4, Berettyóújfalu-Nagykereki, avea ca termen de finalizare luna decembrie 2019.

Termenul s-a prelungit însă până pe 30 iulie 2020, din cauza unor întârzieri la lucrările de poduri. De menţionat este că secţiunea de autostradă din Ungaria de la graniţa cu România cuprinde 20 de poduri.

Presa maghiară mai relatează că, pe partea română, constructorul a fost lăudat de către autorităţi pentru mobilizarea din şantier.

Orădenii de la Trameco au început anul acesta lucrările pe lotul de 5,35 de kilometri din Autostrada Transilvania. Termenul contractual de finalizare este al treilea trimestru din 2020, însă constructorul român a finalizat deja mai bine de jumătate din lucrări şi a aşternut încă din octombrie primul strat de asfalt la graniţă.

Publicaţia din ţara vecină remarcă la rândul său că pe partea română de la graniţă mai lipseşte doar ultimul strat de asfalt, cel de uzură, care urmează să fie aşternut odată cu cel de pe partea maghiară.

Constructorul orădean Trameco, care face parte din grupul Selina, s-a situat în mai multe luni pe primul loc în topul constructorilor de autostrăzi din România, după progresele din şantier.

Te-ar mai putea interesa și
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează servicii de reparare şi întreţinere. Câte milioane de euro costă
Cel mai nou aeroport din România intră în reparaţii – Aeroportul Internaţional Braşov- Ghimbav contractează ...
Aeroportul Internaţional Braşov - Ghimbav organizează licitaţie pentru servicii de reparare şi întreţinere, un contract-cadru estimat la aproape 27 milioane de lei, potrivit unui anunţ......
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică de 500 MW, aproape de România
Serbia negociază contracte mari de furnizare de gaze cu azerii de la SOCAR și ridică împreună o centrală electrică ...
Serbia și Azerbaidjan discută posibilitatea furnizării a până la 0,9 miliarde de metri cubi de gaz azer pe an către ...
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Diana Buzoianu anunţă un proiect pentru reducerea riscului la inundaţii. Ghidul propus de Ministerul Mediului
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) supune consultării publice un proiect de ordin pentru aprobarea Ghidului ...
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul s-a prăbuşit. Scădere de 25% din cauza razboiului din Iran – Petrolul și dolarul au devenit principalii contracandidați
Aurul a avut una dintre cele mai abrupte corecții din ultimii ani, pe fondul războiului din Orientul Mijlociu. După ce ...