Proiectul privind anularea unor amenzi aplicate în starea de urgenţă, adoptat în plenul Senatului

Senatul a adoptat, marţi, în calitate de primă Cameră sesizată, propunerea legislativă prin care se anulează majoritatea amenzilor date în perioada stării de urgenţă instituite ca urmare a epidemiei de COVID-19, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 16 iun. 2020, 13:59
Proiectul privind anularea unor amenzi aplicate în starea de urgenţă, adoptat în plenul Senatului
În favoarea propunerii legislative au votat 90 de senatori, unul s-a pronunţat „împotrivă” şi 39 s-au abţinut.

Potrivit proiectului de lege iniţiat de senatorii Călin Popescu-Tăriceanu (ALDE) şi Cseke Attila (UDMR) şi deputatul Victor Ponta (Pro România), „procesele-verbale de contravenţie emise în temeiul articolului 28 din OUG 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă se declară nule”.

„Amenzile aplicate în temeiul proceselor-verbale şi care au fost achitate, în tot sau în parte, de către debitori se restituie acestora la cerere. Pentru amenzile care nu au fost achitate, în tot sau în parte, (…) organele fiscale nu vor da în debit sumele datorate în vederea executării silite. Persoanele sancţionate contravenţional şi care nu au achitat cuantumul amenzii până la data în vigoare a prezentei legi nu achită amenzile aplicate”, prevede proiectul de act normativ.

Propunerea legislativă stipulează că anularea nu se aplică proceselor-verbale prin care s-au impus sancţiuni privind încălcarea măsurilor de izolare la domiciliu şi carantină, precum şi celor aplicate pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Iniţiatorii menţionează, în expunerea de motive, că prin propunerea legislativă „vor fi evitate blocajele în sistemul de justiţie şi se va limita pericolul de răspândire a virusului”.

„Am decis să înaintam prezenta propunere legislativă care să anuleze în mod automat aceste amenzi fără a mai fi nevoie de a merge în instanţă cu excepţia sancţiunilor contravenţionale aplicate pentru încălcarea măsurii de izolare la domiciliu şi carantină, dar şi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se arată în expunerea de motive.

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a calificat propunerea legislativă drept „o monstruozitate juridică”.

„Parlamentul nu poate anula nişte procese-verbale de amendă, poate face alte lucruri. Nu mă îndoiesc că ingeniozitatea juriştilor din partidele ai căror reprezentanţi au semnat această iniţiativă poate găsi soluţii şi să atingă scopul, dar această iniţiativă este monstruoasă, repet, şi nu poate fi votată. Vă avertizez că, dacă o votăm şi ajunge la promulgare, ne facem de râs că Parlamentul anulează procese-verbale”, a afirmat Fenechiu.

Senatorul PSD Şerban Nicolae a explicat diferenţa dintre „nulitatea ex-lege” şi „anulare”.

„Este vorba de scutirea, de umilinţa, de stresul de a merge în instanţă şi a obţine individual anularea, pe cale judecătorească, a proceselor-verbale emise cu încălcarea unor valori şi drepturi constituţionale. Ceea ce propun iniţiatorii este să se evite supraaglomerarea instanţelor. (…) Aceste amenzi erau nule de la bun început. Temeiul pentru stabilit pentru aceste amenzi era neconstituţional. (…) Este o soluţie corectă, (…) este o obligaţie de a repara o nedreptate”, a spus Nicolae.

Senatorul ALDE Călin Popescu-Tăriceanu a menţionat că, în starea de urgenţă, „România a ieşit pe locul I în Europa la numărul amenzilor aplicate şi la mărimea amenzilor”.

Şedinţa plenului Senatului de marţi s-a desfăşurat cu o prezenţă restrânsă în sală, de aproximativ 25 de senatori, majoritatea lucrând de la distanţă.

Propunerea legislativă privind unele măsuri administrative şi fiscale va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Oprirea temporară a producției uzinelor Dacia și Ford Otosan a fost programată, fără legătură cu criza energetică
Oprirea temporară a producției uzinelor Dacia și Ford Otosan a fost programată, fără legătură cu criza energetică
Cele două uzine care asamblează mașini în România - Automobile Dacia din Mioveni și Ford Otosan din Craiova aveau programate opririle temporare ale producției fără vreo legătură cu criza......
Veolia finalizează înainte de termen prima etapă a proiectului de modernizare a Stației de Tratare a Apei Potabile Cerbureni, o intervenție complexă realizată în regim de urgență asupra unei infrastructuri critice
Veolia finalizează înainte de termen prima etapă a proiectului de modernizare a Stației de Tratare a Apei Potabile Cerbureni, ...
Veolia România a finalizat, înainte de termen, lucrările primei etape a proiectului de reabilitare și modernizare a Stației ...
Ilie Bolojan, după ce motorina a depășit 10 lei pe litru: „Problema nu mai este doar prețul, ci aprovizionarea!” De ce au explodat tarifele la pompă
Ilie Bolojan, după ce motorina a depășit 10 lei pe litru: „Problema nu mai este doar prețul, ci aprovizionarea!” ...
Premierul interimar Ilie Bolojan a explicat de ce motorina a depășit 10 lei pe litru și spune că sunt mai mulți factori ...
O nouă șansă pentru dobânzi peste depozitele din bănci. S-a lansat Fidelis de august, cu plusuri fără concurent la euro
O nouă șansă pentru dobânzi peste depozitele din bănci. S-a lansat Fidelis de august, cu plusuri fără concurent la euro
FIDELIS VIII, ce se va desfășura în perioada 07-14 august 2026, vine cu dobânzi atractive de până la 7,50% la emisiunile ...