Economia britanică, contracţie peste aşteptări în primul trimestru

Economia Marii Britanii a înregistrat o contracţie peste aşteptări în primele trei luni ale acestui an, o perioadă care a inclus doar primele zile de carantină, introdusă ca urmare a pandemiei de Covid-19, transmite Agerpres.
Economica.net - mar, 30 iun. 2020, 07:34
Economia britanică, contracţie peste aşteptări în primul trimestru

Oficiul Naţional de Statistică din Marea Britanie a anunţat marţi că Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie de 2,2% în primele trei luni din 2020, comparativ cu trimestrul precedent, aceasta fiind cea mai gravă contracţie trimestrială înregistrată de economia britanică după perioada iulie-septembrie 1979. Analiştii intervievaţi de Reuters mizau pe un declin de 2%.

În ritm anual, economia britanică s-a contractat cu 1,7% în primul trimestru, şi în acest caz fiind vorba cea mai gravă contracţie înregistrată după trimestrul al treilea din 2009.

ONS a precizat că şi-a revizuit estimările iniţiale care vorbeau de o contracţie de 2% de la un trimestru la altul şi un declin de 1,6% în ritm anual, în condiţiile în care toate principalele sectoare economice au înregistrat scăderi.

„Imaginea noastră mai detaliată asupra economiei în primul trimestru arată că Produsul Intern Brut a înregistrat o contracţie mai puternică decât s-a estimat iniţial. Toate sectoarele principale ale economiei s-au contractat semnificativ în luna martie, ca urmare a efectelor pandemiei”, a declarat Jonathan Athow, statistician şef adjunct la ONS.

Analiştii avertizează că autorităţile britanice au decis introducerea carantinei începând cu data de 23 martie, ceea ce înseamnă că datele pe trimestrul al doilea vor arăta impactul deplin al coronvirusului asupra economiei. Cele mai recente date ale OMS arată că economia britanică a înregistrat o cădere de 20,4% în luna aprilie, cea mai puternică scădere înregistrată într-o singură lună de la debutul publicării datelor statistice.

Oficiul Naţional de Statistică a mai anunţat marţi că deficitul de cont curent al Marii Britanii s-a adâncit peste aşteptări în primele trei luni din 2020. Deficitul balanţei de plăţi a urcat până la 21,1 miliarde lire sterline (25,9 miliarde dolari) în primul trimestru, comparativ cu o medie de 15,4 miliarde lire sterline cât estimau analiştii intervievaţi de Reuters.

Premierul britanic Boris Johnson urmează să îşi prezinte marţi planurile privind relansarea economiei, planuri care potrivit mass media se bazează pe investiţii în infrastructură. 

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...