Orban: Vom investi 8-9 miliarde în centrala nucleară de la Cernavodă. Reactoarele 3 şi 4 vor fi gata până în 2030

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că obiectivul actualului guvern referitor la centrala nuclearoelectrică de la Cernavodă este realizarea de investiţii în valoare 8-9 miliarde de euro, privind retehnologizarea reactorului 1, dar şi construirea reactoarelor 3 şi 4, lucrări preconizate să fie finalizate până în 2030, scrie Agerpres.
Economica.net - J, 23 iul. 2020, 08:37
Orban: Vom investi 8-9 miliarde în centrala nucleară de la Cernavodă. Reactoarele 3 şi 4 vor fi gata până în 2030

„Pentru centrala nucleară avem planuri mari, obiectivul nostru este să realizăm investiţii de 8-9 miliarde de euro, investiţia privind retehnologizarea reactorului 1, de asemenea investiţia privind construcţia reactoarelor 3 şi 4. De la instalarea guvernului nostru există o schimbare de abordare, vrem să realizăm aceste investiţii cu parteneri serioşi din zona euroatlantică, parteneri care să aibă expertiza, tehnologia necesară, pentru a putea susţine realizarea acestor investiţii fundamentale pentru dezvoltarea economică a României”, a declarat Orban, în timpul unei vizite la Centrala Nucleară Cernavodă.

Potrivit acestuia, o echipă guvernamentală va căuta cele mai bune soluţii pentru realizarea investiţiilor menţionate.

„În cel mai scurt timp, ca urmare a constituirii unei echipe la nivel guvernamental, mandatată să exploreze cele mai bune variante pentru realizarea investiţiilor, vom negocia şi vom semna acorduri astfel încât să putem să demarăm aceste investiţii fundamentale pentru România”, a spus premierul, adăugând că, „de asemenea, este de mare interes investiţia în instalaţia de detritiere, pentru realizarea de tritiu, şi, în mod evident, este de mare interes şi utilizarea izotopului Cobalt 60, de asemenea un produs extrem de util şi de căutat, care poate să genereze avantaje economice pentru România”.

Ludovic Orban a apreciat activitatea echipei de conducere a centralei nuclearoelectrice.

„Apreciez rezultatele echipei manageriale de la Cernavodă, care a reuşit scăderea cu aproximativ 10% a costurilor, în special pe costurile de mentenanţă, creşterea profitului cu 120 de milioane şi creşterea venitului brut al angajaţilor de la 9.000 şi ceva, la 14.000 şi ceva”, a afirmat premierul.

Întrebat despre anul finalizării lucrărilor la reactoarele 3 şi 4, Ludovic Orban a spus că 2030 rămâne termenul avut ca obiectiv.

„Deja am făcut paşi semnificativi, (…), gândim potenţialii parteneri, negocierea condiţiilor, astfel încât să fie cât mai favorabile pentru România, schema de finanţare a acestor investiţii şi, cu siguranţă, termenul 2030 este un termen pe care îl avem ca obiectiv pentru finalizarea reactoarelor 3 şi 3”, a precizat Ludovic Orban.

Te-ar mai putea interesa și
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Reziliența financiară într-o economie a șocurilor succesive
Am parcurs cel mai recent raport interimar al OECD, sugestiv intitulat Weathering Successive Shocks. Dincolo de prognozele privind creșterea economică sau inflația, documentul descrie ceva mai......
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ţinta unui război hibrid
Nicușor Dan, în discursul din fața Adunării Generale a ONU: Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina. ...
Ameninţarea Federaţiei Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ţinta unui război hibrid care cuprinde atacuri ...
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii de rezervare înapoi dacă nu-ți place casa
Premieră pe piața imobiliară: Proba de 48 de ore înainte de achiziția apartamentului. Dezvoltatorul Impact dă banii ...
Dezvoltatorul de locuințe Impact Developer & Contractor vine cu o premieră pe piața imobiliară. Similar testelor cu mașinile, ...
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei M7
O nouă linie de metrou va fi construită în București. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al Magistralei ...
Primarul Sectorului 5, Vlad Popescu Piedone, a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate al magistralei de metrou ...