Raluca Turcan le-a cerut primarilor să solicite Ministerului Fondurilor Europene decontarea achizițiilor de materiale sanitare

Vicepremierul Raluca Turcan a solicitat luni autorităţilor locale de la nivelul oraşelor care au unităţi sanitare în subordine să ceară decontarea achiziţiilor de materiale sanitare şi de protecţie efectuate până acum ca urmare a pandemiei de coronavirus, amintind că la nivelul Ministerului Fondurilor Europene este deschis un apel pentru această procedură, informează Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iul. 2020, 14:31
Raluca Turcan le-a cerut primarilor să solicite Ministerului Fondurilor Europene decontarea achizițiilor de materiale sanitare

„Avem la nivelul Ministerului Fondurilor Europene deja deschis apelul de decontare a achiziţiilor cu materiale sanitare şi materiale de protecţie. Vă adresăm solicitarea ca în măsura în care aveţi unităţi sanitare în subordine să nu ezitaţi şi să cereţi această decontare care este extrem de importantă şi în perspectiva altor cheltuieli sanitare pe care le veţi mai avea de făcut”, a afirmat Turcan, la Adunarea Generală a Asociaţiei Oraşelor din România, desfăşurată prin videoconferinţă.

Ea a adăugat că Guvernul face eforturi pentru a gestiona „criza sanitară” apărută pe fondul pandemiei de COVID-19, menţionând, între altele, alocarea de fonduri pentru creşterea capacităţii de testare a infectării cu noul coronavirus.

„Am plecat de la 400 de teste pe zi şi am ajuns la o capacitate de peste 20.000 de teste pe zi”, a spus Raluca Turcan.

Vicepremierul a completat că Guvernul a urmărit să fie la zi cu plata concediilor medicale. „Inclusiv pe partea de COVID am decontat concediile medicale şi pentru cei aflaţi în carantină sau în izolare”, a susţinut ea.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Nicuşor Dan: În momentul de faţă nu există un prim-ministru care să strângă majoritatea
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, că nu a desemnat un candidat pentru funcţia de premier pentru că nu există o majoritate în acest sens, relatează Agerpres. ...
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
CNAIR a revizuit bugetul pe 2026, renunânțând la peste 500 de angajări – secretar de stat
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a revenit cu un buget refăcut, fără cele peste ...
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două cât are în prezent
UniCredit vrea să ajungă într-un an la 40 de unităţi cu birouri Prime, de la două în prezent, şi la 50.000 de clienţi ...
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din ...