Bolt se lansează în Braşov

Bolt, principala platformă europeană de transport la cerere, lansează serviciul de ride-hailing în Braşov, continuând astfel extinderea serviciilor sale în principalele centre urbane ale ţării, a anunţat marţi compania.
Economica.net - mar, 24 nov. 2020, 12:40
Bolt se lansează în Braşov

Având în vedere faptul că cerinţele oamenilor s-au schimbat în timpul pandemiei, compania a încercat să răspundă acestor nevoi şi să se extindă în cât mai multe oraşe care dispun de o flotă de şoferi parteneri şi care au potenţial semnificativ de utilizare, cunoscând deja conceptul de ride-hailing şi folosind acest tip de servicii, precizează Bolt, într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

„Braşovul este cel de-al treilea oraş pe care îl lansăm în mai puţin de o lună, dublând practic numărul de oraşe din România în care Bolt este prezent cu serviciul de ride-hailing. (…) De asemenea, cei care ne vor fi şoferi parteneri vor putea beneficia de o nouă sursă de venit”, a declarat Cristian Sălceanu, Country Manager Bolt România.

Pentru a accesa serviciile Bolt, utilizatorii trebuie să instaleze aplicaţia de ride-hailing Bolt, pe care o pot descărca de pe Google Play sau App Store.

„Nu este o alegere întâmplătoare, ne-am dorit să ajungem în centrul celei mai importante regiuni turistice din ţară la timp pentru sărbătorile de iarnă. În plus, cu prezenţa din Braşov, vom putea facilita transportul dinspre şi către Poiana Braşov, Predeal, Bran, Râşnov şi alte destinaţii turistice din împrejurimi, într-o perioadă în care numărul de turişti creşte semnificativ”, a precizat Cristian Sălceanu.

Preţul curselor Bolt începe de la 7 lei, în funcţie de categoria aleasă. Pe perioada lansării, pasagerii beneficiază de reduceri de până la 50%, în limita a 7 lei. Atât pasagerii, cât şi şoferul au obligaţia legală de a purta permanent masca de protecţie.

Bolt recomandă, de asemenea, şoferilor săi parteneri să dezinfecteze maşinile după fiecare călătorie, iar pasagerilor să respecte regulile de distanţare socială şi de igienă conform legilor în vigoare şi recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Bolt este cea mai mare platformă europeană de mobilitate, care are drept scop să facă mobilitatea urbană mai uşoară, rapidă şi convenabilă. Bolt are peste 30 de milioane de utilizatori înregistraţi în peste 35 de ţări din lume. Serviciile sale includ de la transport la cerere şi micromobilitate, cu trotinete electrice şi biciclete electrice, la livrări de mâncare şi pachete.

Compania este prezentă în România cu serviciile de transport de persoane, de transport de produse, de închiriere de trotinete electrice, de livrare de mâncare (Bolt Food) şi cu divizia de software development, care deserveşte toate subsidiarele din Europa ale companiei. Serviciile Bolt sunt disponibile în Bucureşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Iaşi. Toate cursele de ride-hailing de la Bolt sunt 100% neutre din punct de vedere al emisiilor de dioxid de carbon, ca urmare a Bolt Green Plan, de a reduce amprenta ecologică a companiei. 

Te-ar mai putea interesa și
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter medical prin contrabandă
Procurorii au pus sechestru pe un imobil aparținând OMNIASIG, în cadrul anchetei privind aducerea în țară a unui elicopter ...
Compania de asigurări OMNIASIG a transmis în această seară un comunicat în care anunță că a luat act de măsurile dispuse de autoritățile competente în cadrul unei investigații aflate în......
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieși din OPEC, dar vrea să-și crească semnificativ producția de petrol
Irakul nu va ieşi din Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), dar caută o cotă corectă de producţie în ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 91 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a depășit 91 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Cel mai mare sindicat din Germania anunță că se va opune cu toată forța împotriva unor concedieri noi la Volkswagen
Cel mai mare sindicat din Germania anunță că se va opune cu toată forța împotriva unor concedieri noi la Volkswagen
Principalul sindicat din Germania, IG Metall, a promis joi că se va opune cu toată forţa concedierilor şi închiderilor ...