Au o politică de a cumpăra de la români, dar aduc cel mai mult de peste granițe. Kaufland depășește procesatorii la importurile de carne

Retailerul german Kaufland, care are o politică de a cumpăra carne din producția internă, este cel mai mare importator de carne și organe comestibile din România, conform datelor din primele opt luni ale acestui an. A luat astfel locul procesatorului Caroli Foods, unul dintre cei mai mari procesatori locali.
Alina Stanciu - lun, 07 dec. 2020, 19:29
Au o politică de a cumpăra de la români, dar aduc cel mai mult de peste granițe. Kaufland depășește procesatorii la importurile de carne

Marii jucători din comerțul alimentar, dar mai ales discounterii precum Kaufland, Lidl, Penny au, o politică declarată de a cumpăra carne de la producătorii locali și, de mai mulți ani, partenerate cu fermieri din România pentru a putea susține acest deziderat. Cu toate acestea, producția locală continuă să fie insuficientă pentru a acoperi atât nevoile retailului cât și al procesării.

Potrivit unui clasament realizat de Institutul Național de Statistică la cererea ECONOMICA.NET, retailerul german Kaufland a ajuns, conform datelor din primele opt luni ale anului, pe prima poziție în topul celor mai mari importatori de carne și organe comestibileîn funcție de valoare.

A devansat astfel SC Recunoștința Prodcom Impex SRL, principala companie din grupul Cris-Tim, controlat de familia Timiș.

Citește ce s-a întâmplat în 2019 în topul importatorilor de carne.

Aceasta în contextul în care, în primele opt luni ale anului, retailerul a adăugat rețelei sale șase noi unități, ajungând să opereze 133 de hypermarketuri la nivel național.

În total, atât în 2019 cât și în 2020, dintre primii cei mai mari importatori de carne și organe din România, patru sunt retaileri. Este vorba despre Kaufland ( poziția 1 în 2020 vs 2 în 2019), Metro Cash&Carry (Poziția 5 atât în 2020 cât și în 2019), grupul Diana care include atât retail alimentar cât și procesare de carne ( Poziția 8 în 2020 vs 3 în 2019) și Carrefour România SA (poziția 9 în 2020 vs 10 în 2019).

În ceea ce privește ceilalți mari importatori, Caroli este unul dintre cei mai mari jucători pe piața locală a mezelurilor. Compania este controlată de grupul mexican Sigma Alimentos și a raportat în 2019 o cifră de afaceri de aproximativ 488,9 milioane de lei.

SC Westfleisch România este un business germano-român care se ocupă de tranșarea cărnii, în timp ce Fox Com Serv este deținătorul brandului de mezeluri Fox. Compania a fost înființată în 1992 și are o unitate de producție în București, fiind controlată de familia Vulpe.

Mauriziaro Meat este un distribuitor de carne și face parte din grupul italian Pini, fondat de familia cu același nume și cu afaceri în Italia, Japonia, China, SUA și România. Nu în ultimul rând, Convenience Prod face parte din Holdingul Gierlinger – Austria, având ca obiect de activitate producerea de semipreparate din carne. Nu în ultimul rând, Convenience Prod face parte din Holdingul Gierlinger – Austria, având ca obiect de activitate producerea de semipreparate din carne.

Raportat la valoarea totală a importurilor de carne și organe din primele opt luni ale acestui an, 22,6% dintre importurile de carne și organe ale României au fost generate de primele cinci companii și 36,9% de primele zece. În 2019, primii cinci jucători au adus din import 24,7% din valoarea mărfii totale, iar primii zece 39,3%.

Din datele Ministerului Agriculturii, la carnea de porc, acolo unde există și cel mai mare deficit, la nivelul lui 2019 producția locală asigura doar 39% din necesar. La pui și vită, procentul depășește 90%, conform unei analize a Economica, pe baza datelor Comisiei Europene.

Te-ar mai putea interesa și
O rafinărie uriașă a gigantului Aramco din Arabia Saudită a fost lovită de o dronă și a fost oprită
O rafinărie uriașă a gigantului Aramco din Arabia Saudită a fost lovită de o dronă și a fost oprită
Gigantul petrolier de stat Saudi Aramco a oprit rafinăria Ras Tanura după ce aceasta a fost lovită de o dronă, a declarat luni o sursă din industrie, într-o aparentă escaladare în a treia zi......
Germania va reduce subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş pe fondul scăderii costurilor
Germania va reduce subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş pe fondul scăderii costurilor
Ministerul german al Economiei intenţionează să reducă subvenţiile pentru sistemele fotovoltaice de acoperiş şi să ...
Trump afirmă că o tranziţie ca cea din Venezuela ar fi „scenariul perfect” pentru Iran
Trump afirmă că o tranziţie ca cea din Venezuela ar fi „scenariul perfect” pentru Iran
Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că o tranziţie precum cea din Venezuela - după ce liderul ...
Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a luat un credit de 14,5 mil. euro pentru ansamblul The Concord
Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a luat un credit de 14,5 mil. euro pentru ansamblul The Concord
Compania de dezvoltare imobiliară Concordia Partners, în asociere cu avocatul Gheorghe Mușat, a contractat o finanțare ...