post-Brexit – Parlamentul European nu va examina un acord dacă acesta nu va fi încheiat până pe 20 decembrie

Parlamentul European a anunţat joi că nu va iniţia procedurile pentru ratificarea unui potenţial acord privind relaţia post-Brexit între Uniunea Europeană şi Regatul Unit dacă nu primeşte textul acordului până duminică, 20 decembrie, motivând că nu ar mai fi suficient timp pentru a-l examina dacă textul soseşte după această dată, relatează agenţia EFE.
Economica.net - J, 17 dec. 2020, 14:15
post-Brexit - Parlamentul European nu va examina un acord dacă acesta nu va fi încheiat până pe 20 decembrie

Este ceea ce au convenit liderii grupurilor politice din Parlamentul European după o întâlnire cu negociatorul-şef european Michel Barnier, care continuă negocierile cu omologul său britanic David Frost pentru încheierea unui acord care să intre în vigoare odată ce se încheie perioada de tranziţie post-Brexit pe 31 decembrie.

O sesiune plenară extraordinară a Parlamentului European va fi organizată până la sfârşitul lunii dacă va fi încheiat un acord între Bruxelles şi Londra.

Potrivit unor surse citate de Reuters şi AFP, Michel Barnier le-a spus joi europarlamentarilor că un astfel de acord în zilele următoare este posibil, dar dificil, mai ales din cauza dosarului pescuitului. Menţinerea accesului pescarilor europeni în apele britanice, respinsă de Londra, se numără printre temele cele mai divergente la aceste tratative, un subiect sensibil în special pentru Franţa şi Olanda.

Fără un acord, relaţiile comerciale dintre Regatul Unit şi UE vor fi reglementate de normele Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). Va fi însă nevoie de unele înţelegeri sectoriale între Bruxelles şi Londra pentru domenii care necesită un cadru legal, cum este sectorul transporturilor, pentru acesta Comisia Europeană anunţând săptămâna trecută planuri de contingenţă aplicabile în caz de eşec al negocierilor.

Contrar unui anumit optimism manifestat de europeni, purtătorul de cuvânt al premierului britanic Boris Johnson a declarat joi în faţa presei că o ieşire a Regatului Unit din piaţa unică europeană fără încheierea unui acord de liber schimb până pe 31 decembrie ”rămâne rezultatul cel mai probabil”.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american în România, mai multe proiecte comune de producție și tehnologie
Nazare, întâlnire cu o delegaţie americană, la Bucureşti. Ministrul Finanţelor spune că vrea mai mult capital american ...
Ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, a avut o întâlnire cu delegația Congresului SUA condusă de congresmanul Mike Rogers, președintele Comisiei pentru Apărare a Camerei......
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul Izvor – Cum va arăta zona (FOTO)
Bucureşti – Schimbare importantă în Centrul Capitalei, pe malurile Dâmboviței, între Piaţa Unirii şi Podul ...
Primăria Municipiului Bucureşti anunţă o licitaţie de aproape 64 de milioane de lei fără TVA pentru lucrări de amenajare ...
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Ce se întâmplă pe Dunăre în perioada următoare – date oficiale
Debitul Dunării la intrarea în ţară va atinge în următoarele zile 1.600 mc/s, apoi va fi în scădere până la valoarea ...
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile ...