Franţa susţine că nu se va amesteca în decizia Germaniei privind gazoductul Nord Stream 2

Franţa nu va face presiuni asupra Germaniei în privinţa gazoductului Nord Stream 2, a declarat miercuri ministrul francez de externe, Jean-Yves Le Drian, citat de Reuters şi preluat de Agerpres.
Economica.net - mie, 03 feb. 2021, 10:28
Franţa susţine că nu se va amesteca în decizia Germaniei privind gazoductul Nord Stream 2

Secretarul de stat pentru afaceri europene Clement Beaune ceruse luni Berlinului să renunţe la proiectul conductei respective în parteneriat cu Moscova, ca reacţie la reprimarea mişcării de opoziţie conduse de Aleksei Navalnîi.

Marţi, autorităţile ruse l-au condamnat pe cel mai cunoscut critic al Kremlinului la o nouă pedeapsă cu închisoarea.

Cancelarul Angela Merkel şi alţi politicieni germani continuă să susţină proiectul de suplimentare a capacităţii de transport de gaze din Rusia.

Le Drian a declarat postului de radio Europe 1 că „subiectele nu trebuie amestecate” şi că discuţiile cu Germania despre Nord Stream 2 sunt legate în primul rând de suveranitatea energetică a Europei, iar Parisul nu trebuie să intervină în deciziile Berlinului. „Depinde de germani, nu mă voi băga în opţiunile Germaniei privind energia”, a spus el.

Legat de sentinţa pronunţată împotriva lui Navalnîi, ministrul francez a apreciat că Rusia se orientează spre o atitudine mai autoritară, iar Uniunea Europeană va decide cum să reacţioneze după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, se va întoarce din vizita la Moscova programată săptămâna aceasta.

Te-ar mai putea interesa și
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag cei mai mulți investitori
Harta noilor fabrici care se construiesc în România: 348 de proiecte de peste 20 de miliarde de lei. Județele care atrag ...
De la industria de apărare și producția de medicamente până la procesarea alimentară, o analiză IBC Focus identifică 348 de proiecte de fabrici în România, aflate în diferite etape de......
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Germania – Guvernul Merz pregăteşte cel mai mare buget din istoria ţării
Guvernul Germaniei plănuieşte să aloce 560,9 miliarde de euro pentru cheltuielile statului în bugetul pe anul 2027, cea ...
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim nevoile de finanţare pentru 2027”
Obligaţiuni verzi E.ON – Două emisiuni în valoare de 1,8 miliarde de euro. „Am început din timp să ne acoperim ...
E.ON a emis cu succes două tranşe de obligaţiuni, cu un volum cumulat de 1,8 miliarde de euro, respectiv obligaţiuni ...
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile europene, prin PIB (analiză BT)
România, după 20 de ani în UE – Am recuperat o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare faţă de economiile ...
România a recuperat, în 20 de ani de apartenenţă la Uniunea Europeană, o parte semnificativă din decalajul de dezvoltare ...