Arafat: Cu cât avansăm în campania de vaccinare, cu atât există premisa reluării unor activităţi mai uşor

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a declarat marţi că există premisa reluării mai uşor a unor activităţi dacă se vaccinează cât mai mulţi români, apreciind că trebuie să existe o balanţă între impactul pe sistemul sanitar, impactul pe sănătatea publică şi între aspectele economice, scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 09 feb. 2021, 11:48
Arafat: Cu cât avansăm în campania de vaccinare, cu atât există premisa reluării unor activităţi mai uşor

„Trebuie să fie o balanţă pe care să o păstrăm continuu între impactul pe sistemul sanitar, impactul pe sănătatea publică şi, pe partea cealaltă, aspectele economice şi aspectele pentru care să le redăm activitatea. România nu este în lockdown cum au fost şi sunt încă alte ţări. România n-a intrat în lockdown total aproape niciun minut. (…) Foarte multe activităţi economice au continuat. E adevărat că avem impact doar pe anumite domenii, şi le înţeleg supărarea şi reacţiile, dar, în acelaşi timp, şi ei trebuie să înţeleagă că o relaxare precoce în anumite domenii poate să însemne o restricţionare mai mare ulterior. Şi asta este balanţa care se joacă la acest moment când se ia o decizie”, a afirmat şeful DSU la dezbaterea online „Testarea COVID în România, la un an de la debutul pandemiei”, organizată de DC News.

El a adăugat că, în paralel cu reluarea unor activităţi, se derulează campania de vaccinare, România fiind o ţară care stă bine din acest punct de vedere faţă de alte state, inclusiv din Europa.

„Cu cât avansăm în campania de vaccinare, cu atât o să avem premisa într-adevăr să reluăm unele activităţi mai uşor. Dar în acest moment, încă, numărul celor vaccinaţi este insuficient ca să putem să spunem că are un impact general pe populaţie şi pe ţară. Încă suntem la un procent mic, trebuie să ajungem la un procent de 60-70% să spunem că stăm liniştiţi”, a subliniat Arafat.

Întrebat despre posibilitatea introducerii testării obligatorii, el a arătat că aceasta nu intră în responsabilitatea sa, dar a opinat că „foarte multă lume va fi nemulţumită” în cazul introducerii acesteia, pentru că ar putea considera această măsură o îngrădire.

„Nu ştiu nicio ţară care face asta. Arătaţi-mi o ţară din Europa care face acest lucru: „că vă lăsăm să faceţi totul dacă sunteţi testaţi”. Dubaiul a făcut asta, a deschis turismul din noiembrie şi până acum de 4 ori a crescut numărul cazurilor. (…) Dacă impui testarea respectivă, dacă ştii că nu rezolvă sută la sută problema, înseamnă că ai mai luat o măsură care nu rezolvă sută la sută problema. Trebuie văzut care este impactul ei. (…) Revenirea la normalitatea totală, la acest moment, este imposibilă, există şansă dacă continuăm vaccinarea şi dacă continuăm aplicarea măsurilor de protecţie”, a susţinut oficialul MAI.

Te-ar mai putea interesa și
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă ar fi fost lovită de o dronă în apropiere de Sulina, în apele teritoriale românești
O navă comercială ar fi fost lovită de o dronă miercuri seară, 14 octombrie, în rada Sulina, în apele teritoriale ale României. În urma exploziei, la bord ar fi izbucnit un incendiu, iar......
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte la așa ceva
Moscova neagă că ar fi încălcat armistițiul energetic cu Kievul, anunțat de Trump, din simlu motiv că n-a fost parte ...
Kremlinul a asigurat miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de preşedintele ...
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Dominic Fritz: Voi propune Comitetului Politic ca parlamentarii USR să nu voteze Guvernul Luca Niculescu
Preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, a anunţat că va propune Comitetului Politic, în şedinţa de vineri, ...
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl redeschide magazinul său din Târgu Secuiesc intr-o locație nouă
Lidl România deschide joi, 15 octombrie, noul magazin din Târgu Secuiesc, care va înlocui unitatea situată pe Strada ...