Reactoarele 3 şi 4: Statul mulţumit şi cu 40%, am putea renunţa la tehnologia CANDU

Cota deţinută de stat în proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă s-ar putea reduce la maximum 40%, dacă această diminuare poate determina investitorii să vină la Cernavodă, potrivit lui Tudor Şerban, consiler al ministrului Economiei, Lucian Bode. S-ar putea pune în discuţie şi schimbarea tehnologiei CANDU.
Florin Cojocaru - J, 05 apr. 2012, 09:18
Reactoarele 3 şi 4: Statul mulţumit şi cu 40%, am putea renunţa la tehnologia CANDU

“Orice procent de până la 40% este bun pentru statul român, dacă reuşim să atragem noi investitori” a spus Şerban, la conferinţa “Focus Energetic”.

Acest anunţ survine după ce statul român a ratat încă o şansă de implicare a investitorilor privaţi în proiect: concernul sud-coreean Korea Hydro & Nuclear Power, care îşi manifestase interesul pentru proiect s-a răzgândit. “Nu am reuşit să ţinem aproape firma din Coreea de Sud care se arătase interesată de proiect” a spus Şerban.

Iniţial, compania de proiect avea şapte acţionari: Societatea Naţională Nuclearelectrica cu 20% din acţiuni, Enel cu 9,15%, Iberdrola cu 6,2%, RWE cu 9,15%, CEZ cu 9,15 %, GDF SUEZ cu 9,15% şi Arcelor Mittal cu 6,2%. Ulterior, statul a decis că vrea să păstreze majoritatea de 51% urmând ca investitorilor să li se diminueze proporţional participaţia. Rând pe rând aceştia s-au retras, cu excepţia Enel şi ArcelorMittal, astfel încât Nuclearelectrica a ajuns să deţină 85% din acţiuni iar celelalte două companii câte 7,5%.

Atât reprezentaţii Enel cât şi ArcelorMittal au declarat că mai aşteaptă şi alţi parteneri în proiect, nefiind acum pregătiţi financiar să susţină o investiţie atât de mare. Pe 15 martie a expirat termenul până la care statul aştepta investitori, dar nu a venit nimeni, nici chiar cele două firme din Coreea de Sud şi China care îşi manifestaseră verbal interesul.

Tehnologia CANDU, pusă în discuţie

Pe de altă parte, autorităţile au început să se întrebe dacă şi tehnologia ce urmează să fie folosită la Cernavodă este de natură să îndepărteze investitorii. “Am rămas poate mai mult decât trebuie alături de AECL” a spus Şerban.

Atomic Energy Of Canada Ltd (AECL) este partenerul tradiţional al României în programul său nuclear. Centrala de la Cernavodă, gândită în timpul perioadei comuniste cu cinci reactoare, a fost dezvoltată cu tehnologie canadiană CANDU, socotită mult mai sigură decât cea sovietică, folosită în restul statelor comuniste. Doar două grupuri funcţionează acum, dar autorităţile au spus că le vor dezvolta şi pe celelalte două, deja începute încă din perioada comunistă, cu aceeaşi tehnologie.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...