Numărul investitorilor la Bursă, în creştere uşoară faţă de 2011

Casa de broketak Intercapital Invest, o companie de Topt 10 în ierarhia brokerilor, a înregistrat o creştere a „clienţilor investitori“ cu peste 150, în primul trimestru al acestui an faţă de perioada similară a anului trecut, până la 4.800.
Adrian N. Ionescu - J, 26 apr. 2012, 07:03
Numărul investitorilor la Bursă, în creştere uşoară faţă de 2011

Mai ales primele două luni ale anului 2011 au fost marcate de o efervescenţă neaşteptată după marile incertitudini de anul trecut. Cifra de afaceri estimată a Intercapital Invest pe primele trei luni ale anului curent a fost de peste 516 de mii lei.

Statistica poate fi  considerată reprezentativă pentru piaţă, mai ales pentru segmentul companiilor de brokeraj independente de grupurile bancare. Intercapital a fost, în martie, a 7-a în topul brokerilor de la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), cu tranzacţii intermediate de peste 96,5 milioane de lei şi a 11-a pe primul trimestru, cu o cotă de piaţă de 2,74% pe ansamblul pieţelor BVB şi de 2,99% pe cele de acţiuni şi unităţi de fond, pe primul trimestru.

Intercapital este una dintre cele mai active companii de brokeraj de pe piaţă, contribuind cu noi listări şi participând la ofertele publice semnificative cum a fost cea a acţiunilor Transelectrica de luna trecută.

Cu atât mai mult este mai relevant indiciul dat de statisticile Intercapital despre nivelul scăzut de dezvoltare a pieţei. În primul trimestru, compania a intermediat tranzacţii totale de peste 565 de milioane de lei la BVB şi bursa SIBEX din Sibiu, dar a avut venituri de un ban la fiecare mie de lei tranzacţionată.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...