Finlanda sprijină aderarea României la Spaţiul Schengen

Finlanda sprijină aderarea României la Spaţiul Schengen şi remarcă recentele progresele făcute pentru combaterea corupţiei, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preşedintele Comisiei Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor, Maria Eugenia Barna, care s-a referit la întâlnirea avută cu membrii delegaţiei Comisiei pentru finanţe din Parlamentul Republicii Finlanda, condusă de Tapani Tolli, preşedintele Subcomisiei pentru administraţie şi securitate.
Economica.net - J, 10 mai 2012, 16:20
Finlanda sprijină aderarea României la Spaţiul Schengen

‘Pe parcursul convorbirilor, am abordat, în principal, teme privind situaţia economică şi financiară actuală din România, măsurile luate pentru combaterea crizei, impactul acestora asupra populaţiei, dar şi perspectivele pe termen scurt pentru o redresare economică. Totodată, demnitarii finlandezi şi-au exprimat sprijinul pentru aderarea României la Spaţiul Schengen, constatând progresele recente făcute în combaterea corupţiei’, a declarat Maria Eugenia Barna.

Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a apreciat evoluţia pozitivă a poziţiei Finlandei faţă de aderarea României la Spaţiul Schengen, aceasta constituind ‘un mesaj de deschidere şi consolidare a încrederii reciproce’.

În legătură cu cooperarea economică bilaterală, parlamentarii din cele două ţări au ajuns la concluzia că este necesar ‘un nou impuls, mai ales în contextul actual al efectelor negative ale crizei’.

Ambele părţi au subliniat importanţa dezvoltării unei cooperări cât mai strânse şi la nivel parlamentar între România şi Finlanda, inclusiv la nivelul comisiilor de specialitate.

Delegaţia finlandeză a remarcat progresele realizate de România pentru restabilirea echilibrelor macroeconomice, în acest context fiindu-i prezentate construcţia bugetară pentru 2012, precum şi proiectul legislativ al UNPR privind instituirea unei taxe de solidaritate pe marile averi.

Delegaţia parlamentară finlandeză a fost însoţită de ambasadorul Republicii Finlanda la Bucureşti, doamna Ulla Vaisto.

Te-ar mai putea interesa și
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană. Anunț de la Ministerul Finanțelor
Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut, în data de 13 noiembrie a.c., o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31. Comitetul......
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornită. Centrala funcționează acum cu ambele reactoare
Unitatea 1 a centralei nucleare de la Cernavodă a fost sincronizată cu sistemul energetic sâmbătă, 14 noiembrie, foarte ...
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel mai tânăr Mecanic al Anului din istorie
La 26 de ani, a câștigat o mașină nouă după ce a reparat-o în mai puțin de 16 minute. Povestea lui Teodor Doca, cel ...
Când era copil, mergea cu tatăl său în curse cu camionul și abia aștepta ocazia să se murdărească pe mâini ajutându-l ...
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Protest pentru susţinerea lui Călin Georgescu – sâmbătă, în faţa Palatului Parlamentului
Un protest pentru susţinerea fostului candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu are loc sâmbătă, în Parcul ...