Bursa a continuat să scadă încet, pe o lichiditate redusă

Bursa de la Bucureşti a continuat să urmeze linia burselor externe şi a scăzut cu 0,4% la deschiderea şedinţei, într-o piaţă în care cei mai mulţi investitori au continuat să adopte poziţii de aşteptare, astfel că lichiditatea abia a depăşit 300.000 de lei.
Economica.net - lun, 14 mai 2012, 07:39
Bursa a continuat să scadă încet, pe o lichiditate redusă

După primele minute de tranzacţionare, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu 0,31%, iar acţiunile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,23% sub închiderea de vineri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea (FP), a coborât cu 0,62%.

La ora 10:17, indicele extins al Bursei, BET-XT, era în scădere cu 0,38%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare, au realizat operaţiuni cu acţiuni emise de doar 23 de companii, din cele 80 de companii listate pe primele trei categorii ale BVB şi la secţiunea Internaţionale. Transferurile au cumulat numai 332.000 de lei (75.000 de euro), valoare de cinci ori sub rulajul de la debutul şedinţei precedente, de 1,7 milioane lei (384.000 de euro).

Acţiunile SIF Transilvania (SIF3) au fost cele mai lichide din piaţă, cu tranzacţii de 134.000 de lei, iar preţul a scăzut cu 0,28%, la 0,72 lei.

Bursele vest europene au deschis luni în scădere cu până la 1,7%, din cauza temerilor privind criza datoriilor de stat din zona euro, antrenate în ultimele zile de tensiunile politice din Grecia, unde principalele partide nu reuşesc să formeze o coaliţie de guvernare.

Te-ar mai putea interesa și
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Începe reabilitarea ansamblului Curtea Veche, cel mai vechi monument medieval din București
Primăria Capitalei anunţă că a dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea Veche, prima curte domnească a oraşului şi cel mai vechi monument medieval al Bucureştiului...
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
KazMunayGas suspendă un acord de explorare cu Lukoil în Marea Caspică
Proiectul comun dintre KazMunayGas și Lukoil pentru explorarea petrolieră în perimetrul Al-Farabi, situat în sectorul ...
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația de la ANRE
Proiectul primei baterii a norvegienilor de la Scatec în România, de 176 MWh, mai face un pas. Urmează să ia autorizația ...
Proiectul instalației de stocare de la Buciumi, Bacău, de 88 MW/176 MWh, al norvegenilor de la Scatec, urmează să primească ...
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Protest „Stop extremismului şi violenţei! România democrată”, în Piaţa Victoriei. Anunț de la Jandarmerie
Un protest cu tema "Stop extremismului şi violenţei! România democrată" va avea loc duminică în Piaţa Victoriei, între ...