În America se nasc mai mulţi copii aparţinând minorităţilor decât copii albi

Peste jumătate din copiii născuţi în SUA aparţin minorităţilor etnice şi rasiale, pentru prima dată după decenii întregi de creştere explozivă a imigraţiei, care se află însă în prezent într-un proces de încetinire, relatează joi AP.
Economica.net - J, 17 mai 2012, 12:56
În America se nasc mai mulţi copii aparţinând minorităţilor decât copii albi

Potrivit unui raport estimativ pe anul 2011, numărul copiilor născuţi în perioada iulie 2010-iulie 2011 care aparţin minorităţilor a fost de circa 2,02 milioane, adică 50,4% din totalul naşterilor din SUA, faţă de 37% în 1990, scrie Agerpres.

Raportul arată, de asemenea, schimbări majore în structura rasială a Statelor Unite şi impactul pe termen lung al unei economii slăbite, care rezultă în prezent într-un număr mai redus de imigranţi hispanici care intră în ţară.

Raportul survine în contextul în care Curtea Supremă a SUA se pregăteşte să decidă asupra valabilităţii legislaţiei stricte în privinţa imigraţiei din statul Arizona, multe alte state americane evaluând punerea în aplicare a unor măsuri similare.

Per ansamblu, populaţia minoritară a naţiunii se află încă în creştere. Potrivit unui recensământ din 2010, minorităţile au crescut cu 1,9%, până la 114,1 milioane, adică 36,6% din populaţia totală a SUA, datorită imigraţiei intense din anii anteriori, care a adus familii tinere în ţară.

Însă încetinirea recentă a creşterii populaţiilor hispanice şi asiatice pune sub semnul întrebării momentul în care albii nonhispanici vor deveni o minoritate în SUA. Recensământul din 2010 sugera că acest moment ar putea surveni în anul 2040, însă experţii în demografie cred acum că acesta ar putea fi întârziat cu mai mulţi ani.

Ratele anuale de creştere pentru hispanici şi asiatici au scăzut anul trecut la puţin peste 2%, adică aproximativ jumătate din ratele din 2000 şi cele mai mici de peste un deceniu. Rata de creştere a populaţiei negre a rămas constantă, la 1%. Evocând un declin pe termen lung al imigraţiei, experţii în demografie susţin acum că boom-ul demografic al populaţiei hispanice şi-a atins apogeul.

Numărul de naşteri a scăzut atât pentru albi, cât şi pentru minorităţi, multe femei amânând conceperea unui copil din cauza crizei economice. Însă scăderea a fost mai accentuată în cazul populaţiei albe, care are o vârstă medie de 42 de ani. Numărul de naşteri de copii albi a scăzut cu 11,4%, faţă de 3,2% în cazul minorităţilor, potrivit lui Kenneth Johnson, un sociolog de la Universitatea New Hampshire.

Şi creşterea populaţiei asiatice a încetinit, de la 4,5% în 2001 la circa 2,2% în 2011. Hispanicii şi asiaticii sunt în continuare grupurile etnice cu cea mai rapidă creştere, reprezentând 16,7% şi, respectiv, 4,8% din populaţia SUA, în timp ce negrii reprezintă circa 12,3% din populaţie, cu o creştere anuală de aproximativ 1%.

William H. Frey, un expert de la Brookings Institution care a analizat noile date, a subliniat faptul că dezbaterile asupra legislaţiei privind imigraţia ar putea trece acum pe un plan secundar, dată fiind încetinirea creşterii populaţiilor minoritare. ‘Interesul curent al Congresului şi Curţii Supreme privind reducerea imigraţiei, şi mai ales preocupările legate de imigraţia hispanicilor cu un nivel scăzut de calificare şi fără acte, reprezintă probleme care ar putea fi acum în spatele nostru’, a afirmat acesta.

Te-ar mai putea interesa și
Începe Recensământul General de Circulație Rutieră. Ce înseamnă pentru șoferi
Începe Recensământul General de Circulație Rutieră. Ce înseamnă pentru șoferi
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, începând cu 21 aprilie 2026, pe șoselele din România se va desfășura Recensământul General de Circulație......
Referendum PSD – Care este întrebarea la care vor răspunde 5.000 de pesedişti
Referendum PSD – Care este întrebarea la care vor răspunde 5.000 de pesedişti
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că întrebarea referitoare la retragerea sprijinului politic premierului ...
Finanțare de peste 265 milioane de euro de la BEI pentru transportul cu tramvaiul în București. Pe ce se vor cheltui banii
Finanțare de peste 265 milioane de euro de la BEI pentru transportul cu tramvaiul în București. Pe ce se vor cheltui banii
Primarul general Ciprian Ciucu şi vice-preşedintele Băncii Europene de Investiţii (BEI), Ioannis Tsakiris, au semnat ...
Listarea Revolut mai așteaptă doi ani. Nik Storonsky, CEO-ul Revolut: oferta publică inițială nu va avea loc înainte de 2028. În 4 luni ar putea fi obținută licența bancară în SUA – Bloomberg
Listarea Revolut mai așteaptă doi ani. Nik Storonsky, CEO-ul Revolut: oferta publică inițială nu va avea loc înainte ...
Nik Storonsky, directorul executiv al Revolut Ltd., a declarat pentru Bloomberg că dorește să introducă pe bursă banca ...