Volksbank România: Dobânzi de 5% la depozitele în lei şi 2,75% la euro pentru depozitele la vedere

Volksbank România a introdus în ofertă un depozit la vedere pentru populaţie şi întreprinderi mici şi mijlocii (IMM), plătind, în cazul persoanelor fizice, dobânzi de 5% pe an pentru lei şi de 2,75% pe an în cazul euro, potrivit unui anunţ al băncii.
Economica.net - lun, 21 mai 2012, 12:53
Volksbank România: Dobânzi de 5% la depozitele în lei şi 2,75% la euro pentru depozitele la vedere

Denumit „Contul Aniversar”, produsul este un depozit la vedere, iar dobânda aferentă va fi încasată de către client la sfârşitul fiecărei zile bancare. Persoanele fizice pot depune şi retrage bani din cont oricând, fără a pierde dobânda acumulată. Suma minimă pentru aplicarea acestor dobânzi este de 100 de lei, respectiv 25 de euro.

„În perioada promoţiei, până pe 31 iulie, Contul Aniversar oferă acces la două conturi curente (lei şi euro), un card multi-valută şi acces la Internet Banking, comisionul pentru toate aceste servicii fiind de doar 3 lei pe lună (în loc de 6 lei). La achiziţionarea Contului Aniversar, clientul dispune de două plăţi gratuite, în lei prin Internet Banking. Toţi clienţii care deţin deja un cont simplu la Volksbank pot beneficia de componenta de economisire cu zero costuri (fără comision de deschidere şi fără comision de administrare)”, se arată în comunicat.

Volksbank a precizat pentru MEDIAFAX că oferă în premieră astfel de depozite la vedere, iar perioada de promoţie se referă numai la comisioane.

„Nivelul dobânzilor nu face obiectul promoţiei. În momentul de faţă, nu există intenţia de a reduce dobânda după finalizarea promoţiei. Banca reevaluează însă periodic nivelul dobânzilor oferite la credite şi depozite. Dacă până la următoarea evaluare vor apărea modificări semnificative ale condiţiilor de piaţă, este posibil ca dobânda să fie ajustată”, au precizat reprezentanţii băncii.

În cazul întreprinderilor mici şi mijlocii, depozitul la vedere vine cu o dobândă de 4,7% pe an la lei, respectiv 2,7% pe an la euro. Dobânda se calculează zilnic şi este virată în cont în următoarea zi bancară.

Soldul minim pentru IMM este de 2.000 de lei, respectiv 500 de euro. Comisionul lunar de administrare este de 12 lei, respectiv 4 euro.

Lansarea noilor produse face parte dintr-o campanie amplă care marchează aniversarea a 12 ani de la intrarea Volksbank pe piaţa bancară din România.

Volksbank a intrat pe piaţa din România în 2000. În prezent, Volksbank România este una din cele mai mari zece bănci de pe piaţa locală, cu active de 4,3 miliarde de euro şi o reţea de 135 de unităţi, extinsă la nivelul întregii ţări.

Începând din 2010, strategia băncii s-a modificat, iar Volksbank România este în curs de repoziţionare ca bancă universală, care acordă egală atenţie activităţilor de economisire, cât şi celor de creditare şi se adresează atât clienţilor companiei, cât şi clienţilor persoane fizice. Începând din octombrie 2011, controlul asupra Volksbank România a fost transferat către vehiculul VBI Beteiligungs GmbH.

Te-ar mai putea interesa și
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, pentru o experiență de divertisment mai intuitivă și mai captivantă
Lenovo lansează Tab Plus Gen 2, cea mai nouă generație din această gamă, special concepută să răspundă modului din ce în ce mai dinamic în care utilizatorii consumă conținut media,......
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Platforma X deținută de Elon Musk are de astăzi un nou rival european. Rețeaua W a fost lansată astăzi
Reţeaua de socializare W, care doreşte să fie o alternativă europeană la reţeaua X, platforma deţinută de Elon Musk, ...
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de implementare
Intră bani elvețieni în România. 11 programe în valoare de 221,5 milioane de franci elvețieni au ajuns în etapa de ...
Cele 11 programe finanțate prin cea de-a doua Contribuție Elvețiană, în valoare totală de aproximativ 221,5 milioane ...
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele politice
Trump spune că a ajuns la un acord cu Iranul pentru a evita o catastrofă econmică și că SUA și-au atins obiectivele ...
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că acordul-cadru încheiat cu Iranul, dar ale cărui detalii cele ...