Legea „Big Brother” a fost adoptată

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, cu 197 de voturi "pentru", 18 voturi "împotrivă" şi 13 abţineri, proiectul legii privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de trafic de telefonie şi internet, cunoscută ca Legea "Big Brother".
Economica.net - mar, 22 mai 2012, 12:12
Legea

Proiectul a fost respins de Senat, în decembrie 2011, însă Camera Deputaţilor este forul decizional.

Proiectul de lege prevede obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă şi mobilă şi de internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise, la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.

„Furnizorii de telefonie fixă, mobilă şi internet sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni toate datele legate de convorbirile telefonice şi schimbul de email-uri, cu excepţia conţinutului corespondenţei electronice sau al convorbirii telefonice. În cazul reţelelor de telefonie fixă şi mobilă trebuie să se reţină numărul celui care formează, numărul destinatarului, numărul celui spre care a fost redirecţionat apelul, precum şi numele acestora. În cazul serviciilor de internet, se vor reţine utilizatorul, serviciul de telefonie folosit, numărul de telefon al apelantului şi al destinatarului, numele şi adresa abonaţilor, identitatea echipamentului folosit”, prevede proiectul.

Furnizorii de telefonie şi internet au obligaţia ca timp de 48 de ore de la cererea organelor de urmărire să transmită datele solicitate, iar dacă acest lucru nu este posibil în 48 de ore, datele trebuie transmise în cel mult cinci zile.

Proiectul de lege privind stocarea datelor de trafic de telefonie şi internet mai prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a informa persoana ale cărei date sunt reţinute în termen de 48 de ore de la momentul transmiterii solicitării, cu excepţia cazurilor în care persoana este implicată în acţiuni care periclitează siguranţa naţională.

Ministrul Afacerilor Externe, Leonard Orban, a declarat, în 7 mai, că România riscă amenzi de peste 30.000 de euro pe zi dacă nu va adopta cât mai repede legea privind retenţia datelor, cunoscută şi ca legea „Big Brother”, pentru care este deschisă procedură de infringement împotriva ţării noastre.

Proiectul de lege privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie 2011 de către ministrul Comunicaţiilor de la acea vreme, Valerian Vreme, şi deputatul PDL Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI.

Proiectul care obligă operatorii de telefonie mobilă să stocheze pentru o perioadă toate apelurile şi mailurile a fost adoptat pentru prima dată de Parlament în 2008, dar a fost declarat neconstituţional de către judecătorii Curţii Constituţionale în 2009, deoarece „afectează exerciţiul drepturilor sau al libertăţilor fundamentale – drept la viaţă intimă, privată şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare”.

Te-ar mai putea interesa și
Războiul de la Marea Neagră amenință din nou prețul pâinii. Grâul s-a scumpit cu aproape 6% într-o lună, iar navele sunt împinse spre Constanța
Războiul de la Marea Neagră amenință din nou prețul pâinii. Grâul s-a scumpit cu aproape 6% într-o lună, iar navele ...
Intensificarea atacurilor asupra porturilor și navelor din Marea Neagră începe să se vadă din nou în prețul cerealelor. Grâul s-a scumpit la nivel mondial cu 5,8% numai în luna iulie, iar......
Prosumatorii cer Ministerului Mediului și AFM să fie consultați înainte de lansarea programului „Casa Verde Baterii 2026”, pentru ca piața să nu mai fie distorsionată de prețuri umflate pe banii publici
Prosumatorii cer Ministerului Mediului și AFM să fie consultați înainte de lansarea programului „Casa Verde Baterii ...
Asociația Prosumatorilor și a Comunităților de Energie din România (A.P.C.E.) solicită Ministrului Mediului și presedintelui ...
Nicușor Dan: Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile
Nicușor Dan: Moody’s a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze ...
Moody's a confirmat paşii importanţi pe care România i-a făcut în ultimul an ca să îşi echilibreze finanţele publice ...
Adrian Negrescu: Confirmarea venită de la Moody’s era scenariul de bază. În esenţă, România nu a câştigat nimic, a evitat o pierdere
Adrian Negrescu: Confirmarea venită de la Moody’s era scenariul de bază. În esenţă, România nu a câştigat nimic, ...
Confirmarea ratingului României de către agenţia internaţională de evaluare financiară Moody's era scenariul de bază, ...