Record pentru salariile din Premier League: Două miliarde de euro

Salariile plătite de cluburile din campionatul Angliei au atins în sezonul 2010/2011 un nivel record, de circa 1,6 miliarde de lire sterline (2 miliarde de euro), potrivit unui studiu publicat, joi, de compania Deloitte, informează AFP.
Economica.net - J, 31 mai 2012, 11:43
Record pentru salariile din Premier League: Două miliarde de euro

Potrivit raportului, salariile au crescut în sezonul 2010/2011 cu 14 la sută faţă de campionatul precedent, în timp ce încasările nu au înregistrat decât un progres de 12 la sută, ajungând la 2,27 de miliarde de lire sterline.

Salariile jucătorilor şi antrenorilor cluburilor din fotbalul de elită englez reprezintă 70 la sută din încasări, ceea ce i-a făcut pe experţii de la Deloitte să tragă un semnal de alarmă.

„La o astfel de proporţie, este dificil să obţii un profit operaţional. După părerea noastră, nivelul salariilor este prea ridicat, ar trebui să nu depăşească 60 la sută”, a declarat Alan Switzer, directorul diviziei Sport a Deloitte, care a estimat că orice reducere cu 1 la sută a raportului salarii/încasări permite creşterea profitului operaţional cu o sumă între 20 şi 25 de milioane de lire sterline.

Înaintea introducerii principiului fair-play-ului financiar în 2013 de către UEFA, Deloitte a subliniat că Manchester United şi Chelsea, grupări care cheltuie cel mai mult pe transferuri, vor avea de făcut cele mai mari eforutri pentru a respecta noile reguli ale forului european.

Te-ar mai putea interesa și
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Discuții KazMunayGas-OMV pentru extinderea cooperării. Țițeiul kazah a devenit vital și pentru Austria
Compania națională de petrol și gaze a Kazahstanului, KazMunayGas (KMG), și grupul energetic austriac OMV au discutat despre potențiale domenii de extindere a cooperării în sectorul petrolului......
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Aglomerație la granița cu Ucraina. 360 de camioane așteaptă la coadă
Poliţia de Frontieră avertizează că aproximativ 360 de camioane aşteaptă să iasă din ţară, prin Punctul de Trecere ...
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Salonul Regal din Gara de Nord se redeschide pentru vizitatori
Începând de luni, se redeschide pentru vizitatori Salonul Regal din Gara de Nord, a anunţat, sâmbătă, ministrul Transporturilor ...
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie de un nou maxim istoric
Producţia de energie fotovoltaică a Germaniei se apropie rapid de un nivel record de peste 100 de terawaţi-oră într-un ...