Bucureşti: Premierii ţărilor UE vor semna un act comun pentru fonduri consistente UE în 2014-2020

Prim-miniştrii statelor UE prezenţi la Bucureşti pentru discuţii privind alocările europene pentru 2014-2020 vor semna la finalul dezbaterii o Declaraţie comună în care vor insista pentru menţinerea unui "nivel corespunzător" al finanţării, în scopul creşterii economice şi creării locurilor de muncă
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 06:41
Bucureşti: Premierii ţărilor UE vor semna un act comun pentru fonduri consistente UE în 2014-2020

Prin acest mesaj comun care se preconizează să fie agreat, statele membre ale grupului „Prietenii coeziunii” urmăresc susţinerea unui nivel corepunzător de finanţare a politicii alocărilor, pentru garantarea răspunsului adecvat la nevoile specifice ale ţărilor membre şi regiunilor UE, se arată într-un document oficial al reuniunii.

„Se va evidenţia că politica de coeziune este un instrument investiţional care răspunde pe deplin atingerii obiectivului de creştere şi crearea locurilor de muncă la nivelul UE”, se arată în document.

Premierii statelor membre UE prezenţi la Bucureşti vor pregăti astfel un demers comun, în perspectiva discuţiilor de la Consiliul European, din 28-29 iunie, unde va fi analizat cadrul financiar multianual al UE.

Guvernul român a anunţat anterior că la Bucureşti se vor afla reprezentanţi la nivel înalt din Bulgaria, Cehia, Cipru, Croaţia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia şi Spania, precum şi ai Comisiei Europene.

Preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, are programate întâlniri cu preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta şi va participa la rândul său la conferinţa „Provocări şi oportunităţi ale viitorului buget al Uniunii Europene”, de la Bucureşti.

România este una dintre susţinătoarele politicii de coeziune, care vizează menţinerea politicilor prin care se alocă fonduri statelor mai puţin dezvoltate, pentru a ajunge la nivelul de dezvoltare al mediei UE.

Te-ar mai putea interesa și
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
SUA, Danemarca și Groenlanda au semnat la ONU un acord care să permită o prezență militară mai extinsă pe insula arctică
Preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderii Groenlandei şi Danemarcei au semnat marţi un acord care permite o prezenţă militară americană mai extinsă în Groenlanda şi care ar putea pune......
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
UE scoate de pe lista sa de sancțiuni doi oligarhi ruși, la insistențele Franței și Luxemburgului
Uniunea Europeană a reînnoit marţi sancţiunile impuse Rusiei pentru invazia în Ucraina, cedând în cele din urmă în ...
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU cere reformarea Consiliului de Securitate și o mai mare reprezentare a Africii
Preşedintele Adunării Generale a ONU, Khalilur Rahman, a cerut marţi reformarea Consiliului de Securitate şi o reprezentare ...
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale Băncii Transilvania
Bursa de la București a închis pe creștere ședința de tranzacționare de marți. Cele mai lichide acțiuni au fost ale ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor ...