Morgan Stanley: Cei care s-au aşteptat la câştiguri imediate după listarea Facebook au fost naivi

Investitorii care au cumpărat acţiuni Facebook aşteptându-se la o creştere semnificativă pe termen scurt a fost naivi, a declarat James Gorman, directorul general al băncii de investiţii Morgan Stanley, principalul aranjor al ofertei publice iniţiale a reţelei de socializare, transmite Bloomberg.
Economica.net - vin, 01 iun. 2012, 09:20
Morgan Stanley: Cei care s-au aşteptat la câştiguri imediate după listarea Facebook au fost naivi

„Cei care au crezut că achiziţia acestor acţiuni le va aduce imediat un câştig enorm au fost naivi, motivaţi de premise greşite. Companiile se listează pe bursă pentru a obţine o bază de acţionari pe termen lung. Aceştia sper că nu s-au panicat în timpul turbulenţelor din ultimele zile”, a afirmat Gorman într-un interviu pentru CNBC.

Facebook a reuşit pe 18 mai cea mai mare ofertă publică iniţială derulată vreodată în industria IT, care a atras 16 miliarde de dolari, compania fiind listată cu o capitalizare de 104,2 miliarde dolari.

Performanţa acţiunilor companiei în primele cinci zile de la listare este însă cea mai slabă în rândul celor mai mari oferte publice iniţiale din ultimii 10 ani.

Operaţiunea a fost marcată de controverse aprinse privind debutul haotic pe piaţa Nasdaq, ale cărei sisteme informatice nu au făcut faţă, şi modul în care Facebook şi aranjorii ofertei publice au comunicat informaţii cheie privind situaţia financiară a companiei.

Investitorii au iniţiat mai multe procese împotriva Facebook, Nasdaq, Morgan Stanley şi celorlalte bănci de investiţii implicate în tranzacţie, acuzate inclusiv că au supraapreciat preţul acţiunilor în cadrul ofertei publice, de 38 dolari pe unitate.

Acţiunile Facebook s-au depreciat cu 22% din 18 mai şi au închis joi pe piaţa Nasdaq la 29,6 dolari, în urcare cu 5% faţă de nivelul de miercuri.

Gorman a afirmat că alocarea a 26% din volumul de acţiuni oferit în IPO către micii investitori nu este o măsură neobişnuită, ţinând cont de interesul fără precedent manifestat de publicul larg pentru ofertă.

Totodată, şeful Morgan Stanley s-a arătat încrezător că autorităţile nu vor găsi nimic în neregulă cu modul în care a fost pregătită oferta publică iniţială a Facebook.

Mai multe agenţii americane de reglementare, inclusiv Comisia pentru Valori Mobiliare, au anunţat că analizează listarea Facebook.

Principala nemulţumire a investitorilor este legată de estimările privind evoluţia veniturilor şi profitului Facebook, cuprinse în prospectul pentru oferta publică. La câteva zile înainte de data listării, Facebook a prezentat un prospect revizuit în care avertiza că rezultatele financiare ale companiei ar putea fi afectate, pe viitor, de accesarea tot mai intensă a reţelei de socializare de pe dispozitive mobile, ale căror ecrane relativ mici nu permit afişarea de spoturi publicitare.

În presă au apărut însă informaţii potrivit cărora Facebook ar fi modificat inclusiv estimările pentru trimestrul al doilea şi pentru anul în curs, iar noile cifre au fost transmise numai marilor investitori.

Te-ar mai putea interesa și
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 135 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ultima ședință de tranzacționare a săptămânii. Rulajul a trecut de 135 ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe aproape toţi indicii şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor a fost de 135,69 de milioane de lei (25,82 de milioane de......
Afacerile nu merg bine pentru un fabricant român de utilaje agricole, cu o tradiție de peste 100 de ani. Compania a raportat pierderi importante în semetrul I din 2026
Afacerile nu merg bine pentru un fabricant român de utilaje agricole, cu o tradiție de peste 100 de ani. Compania a raportat ...
Mecanica Ceahlău a înregistrat în primul semestru al acestui an un rezultat brut negativ în sumă de 3,89 de milioane ...
ANAR: 133 de localități din 14 județe se confruntă cu restricții în alimentarea cu apă prin sisteme centralizate
ANAR: 133 de localități din 14 județe se confruntă cu restricții în alimentarea cu apă prin sisteme centralizate
Un număr de 133 de localităţi din 14 judeţe se confruntă în prezent cu restricţii în alimentarea cu apă prin sistemele ...
Noi măsuri de criză la Volkswagen: Acționarii majoritari forțează o restructurare rapidă după o scădere accentuată a profitului Porsche SE
Noi măsuri de criză la Volkswagen: Acționarii majoritari forțează o restructurare rapidă după o scădere accentuată ...
Holdingul Porsche SE, vehiculul financiar controlat de dinastiile Porsche și Piech care deține controlul majoritar asupra ...